Sonetos / Sonete

Coperta cărții 'Sonetos / Sonete - Garcilaso de la Vega'
Rasfoieste
Sonetos / Sonete
Am înțeles îndată și pe deplin că sunteți un poet desăvârșit și că vă distingeți fără putință de tăgadă între toți ceilalți prin lumina geniului creator și prin grația stilului. - Scrisoarea lui Pietro Bembo către Garcilaso de la Vega, 26 august 1535
 
Contribuția lui Garcilaso de la Vega la istoria poeziei spaniole se înscrie în intervalul restrâns al unui deceniu, între 1526 și 1536, o epocă ce poartă în sine energiile cu totul excepționale ale sfârșitului marii Renașteri florentine, însemnând iradierea programului umanist dincolo de limitele culturii italiene... Garcilaso de la Vega concretizează trecerea spectaculoasă de la poezia cultă a trubadurilor la poezia erudită în limba comună. - Mianda Cioba
 
Colecția Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană - cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

Traducere din spaniolă de Alexandru M. Călin.
Citește mai mult

nou

59.00Lei

59.00Lei

Primești 59 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

În stoc

Livrare

Comandă până la 14:00:

Estimare livrare mâine, 20 octombrie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Am înțeles îndată și pe deplin că sunteți un poet desăvârșit și că vă distingeți fără putință de tăgadă între toți ceilalți prin lumina geniului creator și prin grația stilului. - Scrisoarea lui Pietro Bembo către Garcilaso de la Vega, 26 august 1535
 
Contribuția lui Garcilaso de la Vega la istoria poeziei spaniole se înscrie în intervalul restrâns al unui deceniu, între 1526 și 1536, o epocă ce poartă în sine energiile cu totul excepționale ale sfârșitului marii Renașteri florentine, însemnând iradierea programului umanist dincolo de limitele culturii italiene... Garcilaso de la Vega concretizează trecerea spectaculoasă de la poezia cultă a trubadurilor la poezia erudită în limba comună. - Mianda Cioba
 
Colecția Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană - cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

Traducere din spaniolă de Alexandru M. Călin.
Citește mai mult

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Coman Octavian 23/09/2026 13:33
green icon awesome check Achiziție verificată
Superbe sonetele lui Garcilaso de le Vega. Deși au sute de ani, par scrise deunăzi. Muzicalitatea și suplețea acestor stihuri încântă prin unduirea lor suavă.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

1 din 1 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de EXTRA -10% reducere pentru viitoarea ta comandă!

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo