Spartacus si Razboiul Sclavilor. 73-71 i.Hr.

In 73 i.Hr., Roma a trait cel mai mare cosmar al unei societati sclavagiste – un gladiator razvratit a organizat o rebeliune a sclavilor. Spartacus, un trac, a evadat dintr-o scoala de gladiatori si a format o armata din sclavi fugari si alti dezmosteniti ai soartei. Cu vreo 70 000 de oameni, Spartacus a ravasit Campania, luand cu asalt orasele Cumae, Nola si Nuceria si invingand doua armate consulare, punand o mare presiune asupra Romei. La comanda unei mari armate, M. Licinius Crassus l-a invins pe Spartacus si i-a zdrobit armata intr-o confruntare majora la izvoarele raului Silarus. Ca avertisment pentru altii, a crucificat 6 000 de prizonieri pe drumul dintre Capua, unde izbucnise revolta, pana la portile Romei. 

Fragment din volumul "Spartacus si Razboiul Sclavilor. 73-71 i.Hr." de Nic Fields:
 

"Anul 73 i.Hr., al 679-lea de la intemeierea Romei, a fost martorul izbucnirii unei rascoale teribile in Peninsula Italica, adeverindu-se astfel cel mai intunecat cosmar al unei societati sclavagiste. Este vorba despre marea revolta a sclavilor condusa de un gladiator charismatic pe nume Spartacus. Pentru cititorul modern, numele lui este sinonim cu rebeliunea indreptatita, cand cei oprimati indraznesc sa riposteze. Nu doar ca, in cuvintele lui Tom Wolfe, Spartacus poseda „toate datele" pentru un film eroic de Hollywood, ci a devenit si lait-motivul ce exemplifica sdavul modern care se revolta impotriva exploatarii economice si a inegalitatii sociale. Cel mai remarcabil in aceasta privinta este grupul radical al socialistilor germani, fondat in martie 1916 de Rosa Luxemburg si Karl Liebknecht, Spartakusbund (Liga Spartacus), care a asociat legenda lui Spartacus cu protestele impotriva Primului Razboi Mondial si ordinii economice de la acea vreme. In mod similar, in vremuri mai recente, Subcomandante Marcos, cu fata acoperita de cagula, care se descria ca purtatorul de cuvant international al miscarii rebelilor indigeni din Chiapas, in sudul Mexicului, l-a folosit pe Spartacus, alaturi de Ernesto „Che" Guevara, ca simbol revolutionar al luptei populare impotriva inegalitatilor politice, juridice, sociale si economice, cei patru cavaleri ai unui status quo invariabil, oricare ar fi fost acesta.

Si exemplele modului in care Spartacus ia o forma diferita in functie de punctul de vedere al observatorului ar putea continua: ca erou individual, ca lider al unei revolte socio-politice semnificative, ca distrugator potential al Romei si, bineinteles, ca inspiratie pentru viitoare lupte de clasa. Ca de obicei, fiecare dintre noi are propria viziune despre Spartacus, fie din perspectiva angajamentului politic, fie a interesului de istoric.”