Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer

Coperta cărții 'Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer - Virgil Gheorghiu'
Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer
Poet si teolog, scriitor cu faima mondiala si preot ortodox, exilat din 1948 in Franta, parintele Virgil Gheorghiu (1916–1992) este autorul unei opere impresionante, cuprinzand peste 40 de volume.
In acest scurt, dar admirabil volum cu valoare de adevarat testament spiritual, el evoca initierea in experienta fondatoare a „orei vesnice” de care a avut parte inca din cea mai frageda pruncie in casa parohiala si in biserica unde slujea tatal sau, parintele Constantin Gheorghiu. Este vorba de un text literar-teologic unic in felul lui, un gen de amintiri dintr-o copilarie teologica despre viitorul eshatologic al fiintei umane. Povestindu-si copilaria, autorul face teologie (de cea mai buna calitate), rezultatul fiind nu o simpla autobiografie spirituala, cat o veritabila mistagogie literara pe intelesul tuturor.
Intr-o epoca ajunsa la „ora 25”, si in care economicul si tehnologicul ii reveleaza din plin esenta nihilista, mesajul operei scriitorului preot si artistului teolog Virgil Gheorghiu — o mare constiinta crestina a acestui veac — merita din plin sa fie restituit spatiului spiritual care l-a daruit lumii si culturii universale ca un manifest cu valoare de simbol al regasirii demnitatii teologice a omului si fiintei romanesti in lumina cea neinserata a „orei vesnice”.
Citește mai mult

20.00Lei

20.00Lei

Primești 20 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

În stoc

Livrare

Estimare livrare joi, 4 iunie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Poet si teolog, scriitor cu faima mondiala si preot ortodox, exilat din 1948 in Franta, parintele Virgil Gheorghiu (1916–1992) este autorul unei opere impresionante, cuprinzand peste 40 de volume.
In acest scurt, dar admirabil volum cu valoare de adevarat testament spiritual, el evoca initierea in experienta fondatoare a „orei vesnice” de care a avut parte inca din cea mai frageda pruncie in casa parohiala si in biserica unde slujea tatal sau, parintele Constantin Gheorghiu. Este vorba de un text literar-teologic unic in felul lui, un gen de amintiri dintr-o copilarie teologica despre viitorul eshatologic al fiintei umane. Povestindu-si copilaria, autorul face teologie (de cea mai buna calitate), rezultatul fiind nu o simpla autobiografie spirituala, cat o veritabila mistagogie literara pe intelesul tuturor.
Intr-o epoca ajunsa la „ora 25”, si in care economicul si tehnologicul ii reveleaza din plin esenta nihilista, mesajul operei scriitorului preot si artistului teolog Virgil Gheorghiu — o mare constiinta crestina a acestui veac — merita din plin sa fie restituit spatiului spiritual care l-a daruit lumii si culturii universale ca un manifest cu valoare de simbol al regasirii demnitatii teologice a omului si fiintei romanesti in lumina cea neinserata a „orei vesnice”.
Citește mai mult

Detaliile produsului

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Cititorul 735554 08/12/2022 12:00
green icon awesome check Achiziție verificată
Vezi altfel lăcașul bisericesc după citirea cărții, vezi altfel oamenii...
Și o așa iubire de un om căreia îi e de 2 ori părinte... o iubire așa duioasă...
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

1 din 1 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Întrebări frecvente

Ce relație descrie autorul în această carte?

Autorul explorează relația sa cu tatăl său, preotul Gheorghe Gheorghiu, și impactul credinței acestuia asupra familiei în contextul regimului comunist.

Ce tematică abordează "Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer"?

Cartea este o autobiografie care discută despre credință, devotament religios și experiențele de viață ale preotului Gheorghe Gheorghiu.

Care este perioada în care se desfășoară povestea?

Povestea este situată în perioada comunistă, evidențiind perseverența și credința preotului Gheorghe Gheorghiu în fața persecuției.

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de EXTRA -10% pentru viitoarea ta comandă!

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo