Desi cele doua volume-fanion ale lui Grigore Bajenaru au fost reeditate dupa 1990 (ultima oara in 2008), nu cred ca putem vorbi despre o receptare postcomunista a lor. Abia prezenta editie le va repune realmente in relatie cu publicul larg, caruia de fapt i se si adreseaza. Iar acesta se vor imparti probabil in doua mari categorii; de o parte nostalgicii varstnici si maturi care vor reciti (a cata oara?) evocarile liceului interbelic, de cealalta – adolescentii si tinerii care vor descoperi pentru prima data o lume disparuta, vintage sau retro. Nu-mi fac insa griji: cartile „au suflet” si vor fi parcurse, azi ca si ieri, cu aceeasi curiozitate si placere. Ele isi delecteaza cititorii si, delectandu-i, ii invata sa se apropie de literatura si de umanioare, sa devina oameni intregi si, daca se poate, mai buni. Credeti ca e putin?

Paul CERNAT