Nascuta in Campulung Moldovenesc, Miriam Korber-Bercovici a avut primul contact dur cu regimul Antonescu in septembrie 1940, cand a fost exclusa din invatamantul de stat, pe baza legilor rasiale. In octombrie 1941, este deportata in Transnistria si ajunge in ghetoul din Djurin. Supravietuind acestui „timp blestemat“, se intoarce in Romania, studiaza medicina si lucreaza in mai multe spitale din Bucuresti. Dupa pensionare, a lucrat la serviciul de asistenta la domiciliu al Comunitatii evreilor din Romania si, ca medic, la scoala Lauder.

In octombrie 1941, la doar 18 ani, Miriam Korber-Bercovici a fost deportata alaturi de familia sa si de intreaga populatie evreiasca din Campulung Moldovenesc in Transnistria, in cadrul operatiunii de „curatare a terenului” decisa de regimul Antonescu, ce-i viza pe evreii din Bucovina de est. Miriam va ajunge in ghetoul Djurin, unde va ramane pana in mai 1944.
Jurnalul sau este o marturie despre acele timpuri ingrozitoare — o descriere a jafului, a foametei, a frigului si a saraciei, a incertitudinii permanente si a dezumanizarii, a deznadejdii si a fricii pe care le-a indurat. Tragismul acestor marturisiri personale le transforma intr-un document de interes public.

Daca Jurnalul Annei Frank este un simbol puternic, cu o deosebita incarcatura emotionala, al victimei Holocaustului in spatiul european, cel al lui Miriam Bercovici este, fara indoiala, un mesaj tot atat de puternic despre tragedia evreilor romani deportati in Transnistria. - Alexandru Florian

Jurnalul de ghetou cuprinde insemnarile facute de Miriam Korber-Bercovici despre viata pe care a dus-o timp de trei ani in ghetoul din Djurin, in Transnistria, fiind o marturie vie, directa, a deportarii si ghetoizarii evreilor romani din Bucovina de sud. Originalul jurnalului, scris in limba romana cu un ciot de creion chimic, se afla in patrimoniul Muzeului Holocaustului din Washington.