Romanul care i-a facut celebri in lume pe fratii Strugatki si datorita capodoperei Calauza de Andrei Tarkovski

Red Schuhart este calauza. O forta necunoscuta il impinge pe acest inadaptat sa se aventureze ilegal in Zona, in cautarea obiectelor misterioase lasate de vizitatori din alta lume. Zona, care determina pana si natura fiicei lui, il obsedeaza. Insa de dragul fiicei ia hotararea de a face o descindere tragica in adancimi ostile.

Publicat dupa indelungi eforturi in Uniunea Sovietica, Picnic la marginea drumului merge mai departe decat literatura SF. Alegorie politica bogata in implicatii filosofice, cartea a devenit una dintre lecturile obligatorii ale omului de azi care isi pune intrebari despre memorie, disperare si umanitate.

„O analiza convingatoare a comportamentului omului in prezenta unei forte supraomenesti.(...) Un roman care a castigat lupta cu timpul si a ramas un clasic.” - Publishers Weekly
    Fragment din volumul "Picnic la marginea drumului"de  Arkadi si Boris Strugatki:

    „Soarele deja incalzea destul de tare si strada se umpluse de o zapuseala umeda. Redrick simti sub pleoape o usturime. Stranse din ochi cu putere, amintindu-si cu necaz ca nu reusise sa doarma nici macar o ora inainte de o afacere atat de importanta. Si atunci se intampla.
    Asa ceva nu-l mai incercase niciodata in afara Zonei. Chiar si-n Zona numai de doua-trei ori. Parca picase dintr-odata in alta lume. Milioane de mirosuri se prabusira peste el: aspre, dulci, metalice, moi, periculoase, alarmante, uriase cat casa, micute ca niste fire de praf, grosolane ca niste bolovani, fine si complicate ca mecanismul unui ceas. Aerul deveni tare si in el aparura suprafete, muchii, colturi. Parca totul s-ar fi umplut cu imense bile zgrunturoase, cu piramide alunecoase, cristale gigantice si colturoase si prin astea trebuia sa mearga ca-ntr-un vis, ca printr-o pravalie intunecoasa, plina cu mobila veche si monstruoasa... Dura numai o clipa. Deschise ochii si totul disparu. Nu fusese alta lume - insa aceeasi lume cunoscuta parca s-ar fi intors spre el cu o fata nestiuta, se aratase pentru o clipa si din nou se inchise ermetic inainte ca el sa Inteleaga ceva...
    Il curenta un claxonat puternic, nervos si, dezmeticindu-se, Redrick mari pasul, pe urma fugi si se opri abia langa peretele „Metropolului". Inima i se zbatea nebuneste. Puse servieta pe asfalt, desfacu rapid pachetul de tigari si isi aprinse una. Tragea tare din ea, odihnindu-se ca dupa o bataie. Un policeman se opri alatur si il intreba grijuliu:
    - Pot sa va ajut, mister?
    - N-nu, ii raspunse Redrick, tusind. E zapuseala.
    - Poate vreti sa va conduc?
    Redrick se apleca si ridica servieta.
    - Gata. Totul e-n regula, prietene. Multumesc.
    Se indrepta repede spre intrare, urca treptele si intra in hol. Aici era racoare, intunecos, mohorat, cu ecouri largi. Ar fi trebui sa se-arunce intr-unul din fotoliile imense de piele, ca sa-si traga sufletul, dar si-asa intarziase. Reusi numai sa termine tigara, uitandu-se in jur cu ochii intredeschisi, cercetand lumea care forfotea in holul imens. Ciolanosu' era deja aici si rasfoia cam nervos niste reviste. Redrick arunca mucul intr-o scrumiera si intra in lift.”