Fragment:

 

     “BATALIA PENTRU LOREDA 

 

    Arbitrul tinea, fara nicio rusine, cu echipa locala: distribuise sapte cartonase galbene echipei vizitatoare, fluiera ofsaiduri inexistente, acorda lovituri libere din cele mai neasteptate si favorabile pozitii, insa localnicii pareau drogati, cazuti in cap din ciresul Loredanei, sau, pur si simplu o adunatura de idioti postchiolhanici care se intalnisera pentru prima data in viata lor pe un teren de fotbal. Ba unii dintre ei, cand mingea se afla la careva din coechipieri, stateau cu mainile in sold mirandu-se, parca nauciti: ia, uite, ma, la ala, oare ce vrea sa faca? Aceasta, in loc sa practice un joc de echipa, colectiv, combinativ, strategic — asa cum le spusese antrenorul cu o ora inaintea meciului. Teoretic, era plictisitor de simplu, iar insistenta antrenorului devenea, nu o data, de-a dreptul sacaitor-inutila.

    - Ma, e fain-fainut — ii rupem in bataie, au hotarat inainte de-a incepe meciul.

    - Sa-i spargeti, ma, auziti? Sa-i bagati in spital, 'tu-le precista mamii lor de bagabonti! le-a zis un flenduros care incasase cateva bombeuri in fund pentru ca umblase cu cersitul la meciul tur.

    Teoretic — ehe! — totul era simplu...

    Pe teren insaaaaaa... Ei, acolo nimic nu se lega: pasele mergeau foarte bine aiurea sau, in cazul cel mai fericit, la adversar; singurul sut spre poarta in toata repriza intai, trecu la cel putin trei metri distanta de bara din stanga portarului, iar unicul corner fu atat de 

violent executat de catre un mijlocas, incat unul dintre coechipieri, aflat undeva pe la mijlocul terenului, lovit in cap de balon, cazu la pamant ca fulgerat si nu se mai ridica. Un veterinar, care o facea pe medicul echipei, se repezi pe teren de sub salcia plangatoare care tinea loc de vestiar, pipai jugulara cazutului si decreta profesional:

    - Ambulanta! Chemati urgent salvarea!...”