Imi amintesc de o ratacire controlata in narcoza unei nopti de iunie. Petrecusem o seara batraneasca impreuna cu barcaholicii unui prieten intr-o carciuma de rit vechi din strada Olteni, stinghera intr-un cvartal de moloz - tot ce mai ramasese dintr-un cartier de case cu bolta de vita si curticica interioara intre Calea Calarasi si Mircea Voda. Iesiti, intr-un tarziu din primitoarea curte, am luat-o agale, la intamplare, cautand ceva mai fara sa stim ce. N-aveam chef sa tragem la culcus, ziua fusese prea frumoasa, luciul Herastraului prea imbietor, si aveam de povestit. Aerul noptii ne-a limpezit gandul si ne-a adunat pasii. Ne-am apucat sa pipaim terenul catre strada Mantuleasa, care trebuia sa fie pe aproape. Multumita obiceiului de a prefera colindatul Bucurestiului cu piciorul, am gasit-o usor - sau a dat ea peste noi. Si, pe la doua noaptea, cand, dupa cum spune Eliade prin personajul sau, Dumnezeu coboara pe pamant, am luat-o in lung, sub lumina verzuie si chioara a felinarelor. - [fragment]