„Isi poate inchipui orisicine ca pasarile, cocostarcul, randunica si multe altele, cand sa intorc primavara, isi cauta cuibul pe care l-au lasat. Cat sunt de bucuroase, daca nu l-a farmat nime si il gasesc, il mai tocmesc oliaca si traiesc in el. Dar cu cat este mai amarata o fiinta ominiasca, cum am fost noi, care ne-am intors dupa optsprezece ani de pribegie de prin meliaguri atat de pustii si geroase, si cand ai ajuns pe locurile unde te-ai nascut, unde ai muncit din tinerete, in loc sa-ti alini durerile din urma, a trebuit din nou sa mai suferi.“ (Anita NANDRIs-CUDLA)