30 de ani fara Noica. Exercitii de iubire - titlul si subtitlul cartii sunt elocvente in sine, traducand direct si univoc cheia in care a fost scrisa aceasta culegere de 10 eseuri despre omul pe care autorul l-a intalnit fulgurant in anii 1986-1987, o intalnire din categoria grea, a celor numite adesea “mirabile”. Nu este vorba de exercitii encomiastice, dimpotriva, si cititorul va realiza tonul pe alocuri ironic, sagalnic, chiar echidistant al textelor. Este vorba in ultima instanta de o carte in care unda subiacenta a intelegerii, a respectului neconditionat fata de statura omului si a ganditorului Noica, de iubire cum nu prea este marturisita sau asumata de lumea literara sau culturala (probabil din “lipsa de organ”, la unii, cum spunea filozoful de la Paltinis, sau din surplus de morga, la altii), asadar este vorba de o carte in care unda purtatoare a textelor este o unda de lumina calda si de implinire a unei datorii resimtite de-a lungul ultimilor 30 de ani scursi de la disparitia unuia din cei doi batrani pe care autorul i-a iubit intr-un mod indelebil intr-o viata de om; acelasi cititor, daca va avea rabdare si curiozitate, il va afla si pe al doilea batran.

Este de subliniat ca autorul acestei carti este un outsider, un “concurent” care vine din afara domeniului numit umanist, dar care isi marturiseste o deschidere irepresibila catre o lume alta decat cea a tehnicii, careia ii apartine. Cele 10 eseuri au fost gandite ca o suita dramatica, cu un crescendo si un decrescendo (“Apropierea de Noica”, titlu care trimite la un text al lui Borges; “Despartirea de Noica?”, alt titlu, care trimite la un text al lui Alexandru Paleologu).

Textele trec rand pe rand de la evocarea momentelor de Paltinis, la o inscenare dialectica  a disputelor pro si contra Noica, apoi la un exercitiu de decupaj din “Arhive”, in care “personajul din eter”, locotenentul de securitate M. M., transcriind o inregistrare pe banda de magnetofon a dialogului unor profesionisti ai culturii, in celebra cabana, zisa vila 23, de la Paltinis, devine aproape uman, prin comica-i incompetenta in materia in care este pus sa isi exercite “meseria”; gongul final al cartii se declanseaza de la niste note ale lui Noica in care eroinele sunt “bisericutele din Bucovina”, celebrele in toata lumea manastiri; prilej de a glosa empatic cu continutul a doua carti remarcabile ale ultimilor ani, una a lui Horia-Roman Patapievici, si cealalta a academicianului-pictor Sorin Dumitrescu.

In sfarsit, de retinut pentru acelasi cititor prezumtiv, invocat pentru a treia oara, citatul din Alexandre Dumas-fiul care incheie cartea: „Cei pe care i-am iubit si pe care i-am pierdut nu mai sunt unde erau; dar ei sunt intotdeauna si pretutindeni acolo unde suntem noi”.