Din dorinta de a-si proteja calitatea hranei s-a produs o rasturnare de valori: cine striga mai tare ca hrana lui este „cea mai", scoate pe piata retete aiurite sau pur si simplu preistorice, le imbraca in limbaj modern, le aduce la tv si vorbeste despre ele ore si ore intregi, dupa ce le asaza „in context". Eu as numi retetele nestiute de romani doar metode inspirate ale altor neamuri pentru a iesi din impas. Si, ca orice gospodina „veche" as ocoli impementarea lor in bucataria mea, pentru ca ceea ce nu cunosc ma poate interesa doar ca fapt divers. Dar nu ca un fel de mancare! Mai am un argument: organismul uman prelucreaza usor numai ceea ce cunoaste. De aceea fiecare popor are mancaruri traditionale, pentru ca aceste mancaruri sunt inscrise in genele oamenilor inca inainte de nastere. Le vom prefera in ciuda aprecierii altor oameni!
Ce oferim noi? Mancare minunata, facuta cu pricepere din ceea ce creste pe pamantul unde vietuim; vin din podgoriile risipite pe dealurite incalzite de soare din toate regiunile tarii; tuica din fructe, paine din grau, secara si orz - cereale stravechi cultivate de stramosii nostri cu mii de ani in urma, lactate de la ovinele si cornutele crescatorlior autohtoni; peste din apele care strabat tara de la un capat la altul. Si atatea alte „nimicuri": fructe, oua, carne de pasari crescute in curte, flori, zambete si acel „fiti bineveniti pe la noi" - salutul pentru regii pamantului. Am vrut sa spun cititorilor mei ca bucataria romaneasca esle un univers atat de vechi, incat ramine mereu modem si ca universul acesta poate ramane atractiv cata vreme iubim ceea ce avem si ne intoarcem cu gandul la mancarca de acasa oriunde am calatori in lume.