Un weekend prelungit la munte este exact ce le trebuie lui Antim si Carminei, doi parinti tirzii, obositi si chinuiti de nesiguranta. Familia se acomodeaza cu greu la schimbarile majore ce au intervenit in viata sa odata cu nasterea lui Codin. Baietelul celor doi, de doar opt luni, le-a adus pina acum prea putine clipe de fericire reala si o spaima constanta, apasatoare. Noile responsabilitati sint sufocante si sotii inca nu au avut ragazul sa faca planuri pentru ca lucrurile sa se aseze. In mijlocul naturii, departe de noua rutina si de canicula ucigatoare, angoasele lor par sa faca loc reflectiei cu adevarat mature. Exercitiu de regasire prin evadare, sejurul lor se transforma pe nesimtite intr-o lectie despre acceptare si asumare, despre redefinirea fericirii in cuplu si despre cum constiinta de familie se dobindeste printr-un efort de vointa.
 
„Scoala literara a lui Mircea Pricajan e reprezentata de un munte de traduceri pe textele unor maestri ai literaturii contemporane.” (Bogdan Suceava)
 
„Un prozator extrem de talentat, pentru care literatura e mai mult decit o potrivire launtrica.” (Marius Mihet)
Fragment din carte:

"Pe terasa de lemn suspendata deasupra raului Aries, care in portiunea aceea era un fir de apa zbuciumata, cu albia numai pietre si bolovani, erau sase mese lungi, fiecare cu cate o banca de trei sau patru persoane de o parte si de cealalta. Sa fi tot fost sapte metri pana jos, la coama peretelui de piatra si beton care tinea pamantul de sub cabana sa nu o ia la vale. In dreapta intrarii era un balansoar de panza, dintre cele pe care le puteai cumpara la cateva sute de lei din orice magazin de bricolaj. Cam subred, nu era facut sa reziste mai mult de doi ani, iar daca alegeai sa-1 lasi in ploaie si ninsoare, chiar mai putin. Acesta era nou insa, si de cum coborase din camera, Antim se simtise atras de el inca era devreme, inainte de ora sapte, iar proprietarul nu era de gasit. Eu cobor sa ma interesez de micul dejun, ii spusese Carminei, care era si ea treaza deja, dar statea in pat cu ochii inchisi, asteptand ca din clipa in clipa sa se destepte Codin. Cum nu il gasise pe proprietar inauntru, in sala de mese unde cinasera ei aseara la lumina lumanarii, Antim iesise pe terasa si se trantise pe sezlong. Inaintea lui se intindea o pasarela lunga de lemn care traversa la distanta de cativa metri buni valea unde, pe malul raului, erau amenajate alte doua mese cu banci, un mic loc de joaca pentru copii, o piscina albastra, gonflabila, in care apa tocmai era pusa sa se adune dintr-un furtun care parea sa o dea de-a sila, si parcarea ce adapostea atunci doar Matizul lor rosu si inca o masina, Antim nu reusea sa-si dea seama ce marca, una crem, cu botul lung si portbagaj deasupra, pentru mai mult loc de depozitare — masina proprietarului, fara-ndoiala, cea cu care facea aprovizionarea. Pasarela te ducea pana la drumul judetean ce serpuia pe munte, strabatand localitatea de la un capat la celalalt, surprinzator de bine ingrijit fata de cum si-l amintea Antim din vremea cand facea excursii montane. Deci inca suntem singurii oaspeti, gandi nu fara o urma de bucurie. Lucrurile nu puteau totusi sa ramana asa mult timp."