Cartile scriitoarei britanice Jeanette Winterson sunt publicate in peste 35 de tari.

„De ce masura iubirii este pierderea ei?" Asa incepe un roman frumos ca o scrisoare de dragoste, in care protagonistii se cauta, se gasesc intr-o noapte ploioasa, se iubesc nebuneste si in cele din urma ratacesc iremediabil drumul unul spre celalalt. Pe ea o cheama Louise. Are par prerafaelit si pielea alba ca laptele. Dar persoana pe care o iubeste si care-i asterne pe hartie povestea n-are nici nume, nici chip, nici sex. Insa dragostea nu cunoaste astfel de ingradiri. E, asa cum descopera protagonistii, un drog care se consuma febril, cu disperare, si care lasa urme vizibile si invizibile scrise pe trup.

Traducere de Vali Florescu

    Fragment din volumul "Scris pe trup" de Jeanette Winterson:

    “M-am intors in casa. Louise statea nemiscata si se uita la paharul din mana ei de parca ar fi fost o sfera de cristal.
    — Iarta-ma, i-am zis.
    — Nu pe mine m-ai lovit. S-a intors spre mine, iar buzele ei pline au devenit o linie lunga si dreapta. Dar daca ma lovesti vreodata, te parasesc.
    Mi s-a strans stomacul. Voiam sa ma apar, dar nu puteam spune absolut nimic. N-aveam incredere in vocea mea.
    Louise s-a ridicat si s-a dus la baie. N-am avertizat-o. Am auzit-o cum deschide usa si-si trage brusc rasuflarea. S-a intors si mi-a intins mana. Ne-am petrecut restul noptii facand curat.
    Lucrul interesant la un nod este complexitatea lui formala. Pana si cel mai simplu nod cunoscut in istorie, si anume cel in forma de trifoi, cu cei trei lobi aproximativ simetrici, are o anume frumusete, si din punct de vedere matematic, dar si artistic. Pentru cei religiosi, nodul regelui Solomon se spune ca, intruchipeaza esenta intregii cunoasteri. Pentru tesatorii de covoare si de textile din intreaga lume, provocarea nodului sta in surprizele pe care le ofera. Nodurile se pot schimba, dar trebuie sa fie cuviincioase. Un nod facut fara nici o regula e un nod incurcat.
    Pe mine si pe Louise ne tinea o singura bucla, cea a dragostei. Sfoara ce ne inconjura trupurile nu era rasucita periculos si nici incolacita sinistru. Nu aveam incheieturile legate si nici streanguri in jurul gatului. In Italia, in secolul al paisprezecelea si al cincisprezecelea, unul dintre sporturile favorite consta in legarea impreuna, cu ajutorul unei funii groase, a doi luptatori, care erau lasati sa se bata pana la moarte. Adesea, chiar pana la moarte, pentru ca acela care pierdea n-avea cum sa fuga, iar invingatorul rareori il cruta. Invingatorul pastra funia si ii facea nod. Era de ajuns sa o legene in mers pe strada pentru a scoate bani de la trecatorii inspaimantati.
    Nu vreau sa fiu obiectul distractiei tale si nici tu obiectul distractiei mele. Nu vreau sa-ti dau un pumn de amuzament, incurcand liniile clare ce ne leaga, fortandu-te sa stai in fata mea in genunchi, apoi sa te ridici iar. Chipul vizibil al unei vieti asupra careia domneste haosul. Vreau ca acel cerc din jurul inimilor noastre sa ne fie calauza, si nu motiv de spaima. Nu vreau sa te tin mai strans decat ai putea suporta.”