Acesta carte va soca. Pentru ca tot ce nu cunoastem, evident, ne socheaza pe noi oamenii care ne lasam socati chiar si de ceea ce stim. Poate ca omului ii place sa se uimeasca, poate de aceea il socheaza si culmea ajunsa astazi de Stiinta si Cunoastere. L-a socat, nu-i vorba, si Stiinta Veche, cum il socheaza si Stiinta Noua, dar si Filosofia Stiintei sau Metafizica. Il socheaza Universul Mare, il socheaza si Universul cel mic, din el. Il socheaza iubirea, il socheaza ura, il socheaza tacerea, il socheaza comunicarea, intr-atat incat mereu se incurca in ea, chiar si acum, in era comunicarii, deviind-o si colorand-o urat. A-ti pune intrebari nu-nseamna a si raspunde la toate, dar reprezinta atat de mult in Cunoasterea ce-si muta in fiecare clipa orizontul. Pe om l-a socat cand nu putea pune intrebari, il socheaza si acum cand poate. Aceasta carte este o carte despre intrebari si speranta. Speranta este, cu adevarat, un imprumut dar numai un imprumut facut fericirii. Or, nu acesta este sensul?

Profesorul univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan este medic neurolog si psihiatru, autor a numeroase monografii, tratate, lucrari si carti de certa valoare stiintifica dar si eseistica, cu ample deschideri spre fascinantele domenii ale Filosofiei stiintei. Cartea sa Inteligenta materiei, un best-seller cautat si astazi, a fost distinsa cu premiul pentru filosofie "Vasile Conta" al Academiei Romane (1992). Este membru al unor prestigioase societati stiintifice nationale si internationale, autor de brevete de inventii, titular al unor importante cursuri universitare, precum si detinator a numeroase premii stiintifice si literare obtinute in tara si strainatate.

Volumul 1. Intalnirea cu destinul (298 pagini)

Volumul 2. Creierul si noua spiritualitate (418 pagini)
 

Fragment din pachetul "In cautarea sensului pierdut I+II" de Dumitru Constantin Dulcan

"Cel mai greu de suportat ca student la InstitutuI Medico-Militar a fost insa presiunea ideologica. Ne aflam, dupa cum am spus, in plin stalinism si orice abatere ai fi savarsit erai imediat etichetat ca antisovietic, antipartinic si antistatal. Fiind la varsta nelinistilor hormonale, unii colegi mai sareau gardul cazarmii la cate o intalnire. N-am inteles cu ce deranja intalnirea cu o fata partidul, statul si Uniunea Sovietica. Absurdul era insa in floare. Teroarea psihica era atat de mare incat trebuia sa-ti controlezi orice cuvant folosit intr-o discutie banala. Imediat il auzeai pe cel de langa tine intreband: "Ce ai vrut sa spui?". "Nimic", raspundeai tu speriat de posibile consecinte. "Nu, nu, nu, ai tu ceva dusmanos in minte la adresa poporului", ti se raspundea."