Titlul romanului, Drumul lui Iacob, (desi, mai potrivit ar fi Drumurile lui Iacob, fiindca o buna parte din viata, eroul a fost mereu pe drumuri in cautarea unui loc de munca, in general al castigului pentru asigurarea unui trai mai bun familiei sale) a intrat de mult timp in constiinta si traditia francezilor si nemtilor si se refera la calatoria pe care pelegrinul o face in Santiago de Compostela, oras din Vestul extrem al Spaniei, in catedrala caruia s-ar afla mormantul Sfantului Iacob. Scopul - scrie Damaschin Pop-Buia - este unul dublu (...): de reculegere, adica de a ramane singur cu gandurile tale si a merge impreuna cu ele, prelucrand tot felul de reziduuri stocate in memorie de-a lungul vremii, ori, in alte cazuri, oameni care au trecut prin experiente triste si au nevoie de introspectie, dar nu una prin care se ignora natura ei ci, dimpotriva, care o integreaza, in cazul cel mai fericit, pana la armonia din interiorul fiintei si rezonanta regasita in natura prin care te conduce drumul; ei, bine, acest drum il va parcurge, la batranete, insusi personajul central al romanului, ca un fel de purificare si odihna a sufletului, dar si in semn de multumire Celui-de-Sus pentru ceea ce a realizat in viata.

Trebuie scos in evidenta talentul de povestitor al autorului, relatarea peripetiilor lui Iacob, dialogul colorat deseori cu regionalisme ludice, specifice limbajului oral, "localisme", cum se exprima unul dintre personaje (Tiberiu), care fac ca romanul acesta, tonic, sa fie citit cu mult interes si placere. - Icu Craciun