La sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, atat occidentalii, cat si sovieticii au ajuns la concluzia comuna ca o mai buna frontiera etnica intre Romania si Ungaria decat cea trasata prin Tratatul de la Trianon nu era posibila. Aceasta decizie venea insa dupa o tragedie istorica traita de locuitorii Transilvaniei (romani, maghiari, evrei, germani etc.) in perioada 1940-1944. A fost o experienta traumatizanta atat pentru populatia Romaniei, cat si pentru cea a Ungariei. Incepand cu 1943, Transilvania preocupa tot mai insistent Cancelariile de la Moscova, Londra si Washington. In cele mai multe cazuri, interesul Marilor Puteri a fost sa manevreze state din Europa Centrala pe baza de aspiratii teritoriale, uneori camuflate in lozinca drepturilor pentru minoritati. Transilvania continua sa fie vazuta tot ca un teritoriu de compensatie! In fapt, cazul arbitrajului si medierii germano-italiene in problema Transilvaniei (1940-1944) a avut mai putin de a face cu drepturile reale ale vreunei minoritati (in afara poate de cea germana), caci populatia Transilvaniei a trait toate suferintele, de la cosmarul asasinatelor in masa (romanii din Transilvania de Nord), la refugieri, expulzari, pierderi de bunuri si frustrari neinchipuite, asa cum o demonstreaza chiar rapoartele celor doua comisii mixte germano-italiene inserate in acest volum. Si, in plus, a contribuit  la agravarea raporturilor dintre Romania si Ungaria, cu consecinte pentru ele si pentru aceasta parte a Europei inca insuficient relevate de investigatia istoriografica. - Vasile Puscas