Cultura. Surprinzatoarele conexiuni si influente dintre civilizatii
Un scriitor genial - William Dalrymple
Traducere din limba engleza de Radu Sorop.
Fragment din cartea "Cultura. Surprinzatoarele conexiuni si influente dintre civilizatii" de Martin Puchner:
"Dupa ce s-a intors din Japonia, Fenollosa a devenit curator al departamentului de arta orientala din cadrul Boston Museum of Fine Arts. A fost demis in urma unui divort (un lucru inca scandalos la vremea aceea). Pentru tot restul vietii a fost curator de expozitii, a tinut conferinte, s-a deplasat in mod constant intre Japonia si Occident si a scris o istorie cuprinzatoare a artei chinezesti si japoneze, prezentand subiectul publicului occidental cu o perspicacitate si un rafinament de neegalat. Fenollosa nu a respins lucrari populare, precum Marele val al lui Hokusai - dimpotriva, l-a inclus pe pictor intr-o expozitie de stampe multicolore - insa a vrut sa se asigure ca aceasta imagine nu domina sau definea arta japoneza. In orice caz, a clarificat lucrurile, aratand cat de neobisnuita si diferita de traditiile artei vizuale din Japonia era cu adevarat acea xilogravura a muritelui Fuji.
Toti mediatorii sunt figuri ambigue. Fenollosa a mers in Asia ca parte a unei invazii modernizatoare, insa a devenit profund implicat in istoria continentului. A achizitionat si exportat comori ale artei japoneze si, in acelas timp, a ajutat Japonia sa infiinteze institutii pentru a-si pastra propriul patrimoniu, in conformitate cu ideile occidentale din secolul al XIX-lea despre cum ar trebui abordat trecutul. A descoperit comori, insa a facut-o uneori impotriva rezistentei proprietarilor lor, care ar fi preferat ca acestea sa ramana in interiorul sanctuarelor. A facut cunoscute in Japonia personalitati occidentale precum Spencer, dupa care si-a petrecut mare parte din viata facand cunoscuta publicului occidental istoria artei asiatice. Fenollosa s-a implicat in aproape toate activitatile legate de trecut, in pofida ambivalentei lor: a scos la iveala opere din trecut si le-a achizitionat in circumstante istorice indoielnice; si-a vandut si expus achizitiile; si le-a studiat cu daruire si atentie. Opera vietii sale demonstreaza tot ceea ce este admirabil si reprobabil in aceste activitati.
Ca traducator, Fenollosa a mai avut un rol de jucat - sau, mai degraba a doua lui sotie. Cand a murit in 1908, Fenollosa a lasat in urma numeroase notite, traduceri, observatii, prelegeri si manuscrise de carti nepublicate. Ce ar fi trebuit sa faca Mary McNeil Fenollosa cu ele? Ea isi urmase propria cariera de scriitoare, publicand mai multe romane, unele plasate in Japonia sub pseudonimul Sydney McCall. Fiind o scriitoare care cunostea bine arta asiatica, s-a gandit ca ar putea incerca sa duca la bun sfarsit unele dintre lucrarile neterminate ale raposatului ei sot. Primul proiect de care s-a ocupat a fost ambitioasa tentativa de a oferi o istorie a artei asiatice, in mai multe volume. Dedicandu-si mare parte din timp si eforturi acestui proiect, Mary McNeil Fenollosa a reusit sa finalizeze lucrarea si chiar s-a intors in Japonia pentru a verifica detalii factuale inainte de a o publica, impreuna cu o prefata scrisa de ea, in 1912. Combinand istoria universala, partial inspirata de Hegel, si discutii detaliate despre estetica, lucrarea a devenit in scurt timp introducerea standard in arta asiatica, ramanand pana in ziua de azi o lucrare de referinta.
Odata dus la capat acest proiect de mare amploare si continuand in acelasi timp sa publice romane sub pseudonim, Mary McNeil a inceput sa caute pe cineva care sa preia traducerile de poezie chineza si teatru no ale raposatului ei sot. S-a oprit la un poet american care traia in Londra, pe nume Ezra Pound. A fost o alegere neobisnuita. Pound nu era specializat nici in cultura iaponeza, nici in cea chineza, nestiind niciuna dintre aceste limbi. Dar incepea sa-si faca un nume ca poet, prezentand o noua abordare cunoscuta sub numele de imagism, bazata pe imagini simple, de o mare forta evocatoare. In calitate de scriitoare si poeta, Mary McNeil simtea ca, in ciuda dezavantajelor evidente, el era persoana potrivita pentru o asemenea sarcina. Decenii mai tarziu, Pound rememora cu mandrie: "Dupa ce am cunoscut-o pe doamna Fenollosa la Sarojini Naidu in jurul anului 19[13], a citit cateva dintre versurile mele si a decis ca eu eram singura persoana care se putea ocupa de caietele raposatului ei sot asa cum si-ar fi dorit [el]. In ciuda autoelogierii destul de enervante a lui Pound, remarca lui nu era gresita: Mary McNeil fficuse o alegere stralucita.
Pound a folosit traducerile si transcrierile literale ale lui Fenollosa si le-a transformat in genul de poezie pe care el insusi o perfectionase. Era o intreprindere neobisnuita, nici traducere autorizata, nici opera poetica originala. Amy Lowell, ea insasi poeta imagista, ii scria prietenei sale Florence Ayscough: "[Pound] si-a luat chestiile cu totul de la profesorul Fenelosa [sic], in primul rand nu erau chinezesti si Dumnezeu stie prin cate maini au mai trecut intre originalul chinez si originalul japonez al profesorului Fenelosa. In al doilea rand, Ezra le-a elaborat pana cand acestea, desi sunt niste poeme excelente, nu mai pot fi considerate traduceri din poeti chinezi". Lowell, a carei rivalitate cu Pound transpare din aceste randuri, avea dreptate. Creatiile lui Pound nu erau traduceri; poetul american ii datoreaza, intr-adevar, mult lui Fenollosa; iar rezultatul, dupa cum recunostea Lowell, era excelent. Principala problema era cum sa o numeasca. T.S. Eliot, un colaborator apropiat al lui Pound, declara cu un aer vadit provocator ca Pound era "inventatorul poeziei chinezesti pentru vremurile noastre". Privind retrospectiv, exista un termen mai potrivit pentru ceea ce s-a intamplat cu acest amestec neobisnuit de poezie chineza, teatru no japonez, Fenollosa, profesorii sai, Mary McNeil si Ezra Pound: modernism."
Descrierea produsului
Un scriitor genial - William Dalrymple
Traducere din limba engleza de Radu Sorop.
Fragment din cartea "Cultura. Surprinzatoarele conexiuni si influente dintre civilizatii" de Martin Puchner:
"Dupa ce s-a intors din Japonia, Fenollosa a devenit curator al departamentului de arta orientala din cadrul Boston Museum of Fine Arts. A fost demis in urma unui divort (un lucru inca scandalos la vremea aceea). Pentru tot restul vietii a fost curator de expozitii, a tinut conferinte, s-a deplasat in mod constant intre Japonia si Occident si a scris o istorie cuprinzatoare a artei chinezesti si japoneze, prezentand subiectul publicului occidental cu o perspicacitate si un rafinament de neegalat. Fenollosa nu a respins lucrari populare, precum Marele val al lui Hokusai - dimpotriva, l-a inclus pe pictor intr-o expozitie de stampe multicolore - insa a vrut sa se asigure ca aceasta imagine nu domina sau definea arta japoneza. In orice caz, a clarificat lucrurile, aratand cat de neobisnuita si diferita de traditiile artei vizuale din Japonia era cu adevarat acea xilogravura a muritelui Fuji.
Toti mediatorii sunt figuri ambigue. Fenollosa a mers in Asia ca parte a unei invazii modernizatoare, insa a devenit profund implicat in istoria continentului. A achizitionat si exportat comori ale artei japoneze si, in acelas timp, a ajutat Japonia sa infiinteze institutii pentru a-si pastra propriul patrimoniu, in conformitate cu ideile occidentale din secolul al XIX-lea despre cum ar trebui abordat trecutul. A descoperit comori, insa a facut-o uneori impotriva rezistentei proprietarilor lor, care ar fi preferat ca acestea sa ramana in interiorul sanctuarelor. A facut cunoscute in Japonia personalitati occidentale precum Spencer, dupa care si-a petrecut mare parte din viata facand cunoscuta publicului occidental istoria artei asiatice. Fenollosa s-a implicat in aproape toate activitatile legate de trecut, in pofida ambivalentei lor: a scos la iveala opere din trecut si le-a achizitionat in circumstante istorice indoielnice; si-a vandut si expus achizitiile; si le-a studiat cu daruire si atentie. Opera vietii sale demonstreaza tot ceea ce este admirabil si reprobabil in aceste activitati.
Ca traducator, Fenollosa a mai avut un rol de jucat - sau, mai degraba a doua lui sotie. Cand a murit in 1908, Fenollosa a lasat in urma numeroase notite, traduceri, observatii, prelegeri si manuscrise de carti nepublicate. Ce ar fi trebuit sa faca Mary McNeil Fenollosa cu ele? Ea isi urmase propria cariera de scriitoare, publicand mai multe romane, unele plasate in Japonia sub pseudonimul Sydney McCall. Fiind o scriitoare care cunostea bine arta asiatica, s-a gandit ca ar putea incerca sa duca la bun sfarsit unele dintre lucrarile neterminate ale raposatului ei sot. Primul proiect de care s-a ocupat a fost ambitioasa tentativa de a oferi o istorie a artei asiatice, in mai multe volume. Dedicandu-si mare parte din timp si eforturi acestui proiect, Mary McNeil Fenollosa a reusit sa finalizeze lucrarea si chiar s-a intors in Japonia pentru a verifica detalii factuale inainte de a o publica, impreuna cu o prefata scrisa de ea, in 1912. Combinand istoria universala, partial inspirata de Hegel, si discutii detaliate despre estetica, lucrarea a devenit in scurt timp introducerea standard in arta asiatica, ramanand pana in ziua de azi o lucrare de referinta.
Odata dus la capat acest proiect de mare amploare si continuand in acelasi timp sa publice romane sub pseudonim, Mary McNeil a inceput sa caute pe cineva care sa preia traducerile de poezie chineza si teatru no ale raposatului ei sot. S-a oprit la un poet american care traia in Londra, pe nume Ezra Pound. A fost o alegere neobisnuita. Pound nu era specializat nici in cultura iaponeza, nici in cea chineza, nestiind niciuna dintre aceste limbi. Dar incepea sa-si faca un nume ca poet, prezentand o noua abordare cunoscuta sub numele de imagism, bazata pe imagini simple, de o mare forta evocatoare. In calitate de scriitoare si poeta, Mary McNeil simtea ca, in ciuda dezavantajelor evidente, el era persoana potrivita pentru o asemenea sarcina. Decenii mai tarziu, Pound rememora cu mandrie: "Dupa ce am cunoscut-o pe doamna Fenollosa la Sarojini Naidu in jurul anului 19[13], a citit cateva dintre versurile mele si a decis ca eu eram singura persoana care se putea ocupa de caietele raposatului ei sot asa cum si-ar fi dorit [el]. In ciuda autoelogierii destul de enervante a lui Pound, remarca lui nu era gresita: Mary McNeil fficuse o alegere stralucita.
Pound a folosit traducerile si transcrierile literale ale lui Fenollosa si le-a transformat in genul de poezie pe care el insusi o perfectionase. Era o intreprindere neobisnuita, nici traducere autorizata, nici opera poetica originala. Amy Lowell, ea insasi poeta imagista, ii scria prietenei sale Florence Ayscough: "[Pound] si-a luat chestiile cu totul de la profesorul Fenelosa [sic], in primul rand nu erau chinezesti si Dumnezeu stie prin cate maini au mai trecut intre originalul chinez si originalul japonez al profesorului Fenelosa. In al doilea rand, Ezra le-a elaborat pana cand acestea, desi sunt niste poeme excelente, nu mai pot fi considerate traduceri din poeti chinezi". Lowell, a carei rivalitate cu Pound transpare din aceste randuri, avea dreptate. Creatiile lui Pound nu erau traduceri; poetul american ii datoreaza, intr-adevar, mult lui Fenollosa; iar rezultatul, dupa cum recunostea Lowell, era excelent. Principala problema era cum sa o numeasca. T.S. Eliot, un colaborator apropiat al lui Pound, declara cu un aer vadit provocator ca Pound era "inventatorul poeziei chinezesti pentru vremurile noastre". Privind retrospectiv, exista un termen mai potrivit pentru ceea ce s-a intamplat cu acest amestec neobisnuit de poezie chineza, teatru no japonez, Fenollosa, profesorii sai, Mary McNeil si Ezra Pound: modernism."
Detaliile produsului