Melodia, desi unanim recunoscuta ca factor esential al muzicii, multa vreme n-a constituit o preocupare deosebita pentru teoreticieni. Aceasta se datoreaza in mare parte faptului ca muzica europeana, evoluand mai ales in directia unei complexitati verticale, isi concentra intregul interes asupra aspectului armonic, in timp ce melodia era privita drept un element fie prea spontan pentru a mai fi studiat, fie prea particular pentru a putea fi sistematizat. Vechea Melopoia, in care grecii isi aveau adunate regulile melodice, n-a mai gasit un echivalent ulterior, iar diversele tratate teoretice afisau mai mult prin titluri asemenea intentii. Situatia s-a mentinut astfel timp indelungat, incat Riemann, in Musik Lexikon, aparut in 1882, are inca prilejul sa constate lipsa unui tratat de melodica.