Sofia Zetterlund este o psihoterapeuta preocupata de studiul persoanelor traumatizate. De fapt, aceasta este o fateta a personalitatii sale. Ea sufera de dubla personalitate si isi cauta zadarnic identitatea in fiecare crima infaptuita. Jeanette este politista care, cautand autorul crimelor, ajunge la psihiatra fara insa a o banui. Viata personala a politistei este aproape inexistenta, are un sot efeminat si lipsit de initiativa, un copil care nu compenseaza absenta iubirii. Ajunge sa aiba o legatura sentimentala cu Sofia Zetterlund, iar aceasta ii da lovitura fatala. Este un roman despre pierderea identitatii si tradare. Fragment din roman:

"Hurtig suna de dimineata si Jeanette Kihlberg se deplasa direct in Svartsjolandet pentru a conduce investigatia in cazul baiatului din Belarus. Singurele descoperiri importante pe care le facusera erau doua urme de pantofi, una mai mare si alta mai mica, aproape ca a unui copil, si urmele unor roti de masina. Tehnicienii turnasera cateva mulaje pentru a preleva urmele pe care sa le foloseasca atunci cand ar fi avut ceva cu care sa le compare. La o suta de metri mai incolo, Ahlund observa ca aceeasi masina trecuse razant pe langa un pom, lasand o urma de vopsea si, in cazul in care ar fi fost masina criminalului, stiau acum ca era albastra.
Procurorul von Kwist hotarase in timpul diminetii sa recomande in cazul Iuri Krilov o autopsie medico-legala extinsa, cel mai minutios tip de autopsie care se practica in Suedia si care se efectua intotdeauna cand era vorba de o infractiune de acest fel.
Jeanette spera ca Ivo Andric va fi cel care va examina corpul.
In ciuda imprejurarilor si chiar daca procurorul o presa sa ajunga repede la un rezultat, se simtea destul de binedispusa.
Punerea sub urmarire a lui Jimmie Furugard nu era totusi una dintre prioritatile lui.
„Naiba sa-l ia de incapatanat, gandi Jeanette. Daca si-ar fi facut treaba asa cum trebuie, am fi putut incheia sau macar aprofunda ancheta in ce-l priveste pe Furugard."
Cineva rapise copii pe care nimeni nu-i cauta si ii torturase in mod bestial, asa ca acestia murisera. Si, desi aparusera anunturi in ziar si lumea fusese rugata sa ajute la identificarea baiatului din Thorildsplan, telefoanele ramasesera mute.
Dimpotriva, un anunt la „Dat in urmarire", pe TV3, avusese drept urmare asumarea crimei de catre un numar de persoane cu grave tulburari mintale. De cele mai multe ori, asemenea anunturi duceau la reanimarea vreunei anchete care ajunsese intr-un punct mort, dar in acest caz nu facuse decat sa iroseasca timp pretios. Fusesera nevoiti sa vorbeasca cu toate aceste persoane chiar daca stiau de la bun inceput ca era vorba de o fundatura.
Toti cei care sunasera erau barbati care, daca nu ar fi existat anumite decizii politice, ar fi fost si acum internati in spitalul din Langbro - desfiintat intre timp - si ar fi primit ingrijirea medicala necesara. Azi, insa, acestia isi duceau zilele pe strazile Stockholmului si isi imblanzeau demonii cu ajutorul narcoticelor si al spirtului.
<<Stat al bunastarii, pe naiba, gandi ea furioasa.>> "