In ampla structura a vitalului, dincolo si mai adanc decat omul "marunt" si decat cel "elementar", Garleanu gaseste o noua forma a vietii, sprijinind si incluzand pe toate cele mai inaintate si mai complexe, forma "umila" a vitalitatii, expresia ei cea mai simpla si cea mai generala. Povestitorul ii imbratiseaza destinul cu pietate panteista si, inveselindu-se sau varsand o lacrima pe seama ei, plange si rade de sine insusi, de toti oamenii laolalta si poate chiar de zei. Este aici o atitudine tipica a naturalismului modern, adica a acelei indurmari literare formate in scoala interpretarii stiintifice a vietii, care se calauzeste de convingerea ca umanul se rezolva in biologie si ca spiritul nu are alte legi decat acelea ale vietii in general. Unitatea vietii permite aflarea talcurilor ei generale in acele din formele ei, care, fiind mai simple, sunt, in acelasi timp, mai limpezi... - Tudor Vianu, Arta prozatorilor romani, Chisinau, Editura Hyperion, 1991, p.179-180.