Surorile Margaret si Helen Schlegel continua traditia intelectuala a familiei si isi petrec timpul frecventind cercurile artistice si literare londoneze. Familia Wilcox, pe de alta parte, cu totul straina de „viata intelectului si a inimii”, respira mediul necrutator al afacerilor, al „telegramelor si al miniei”. Helen, mezina nonconformista, traieste o scurta poveste de dragoste cu tinarul Paul Wilcox, repede inabusita si cu urmari nedorite. Margaret leaga cu mai virstnicul Henry, stilpul de neclintit al familiei Wilcox, o surprinzatoare prietenie care, dupa moartea neasteptata a sotiei acestuia, se transforma in dragoste si conduce in cele din urma la casatorie. Dar, pe masura ce ii descopera si ii admira barbatului ei firea pragmatica de care are atita nevoie, din aburii iubirii rasare temerea ce ameninta sa desparta destinele celor doua familii.

 

    Fragment:

 

    “Dar cand o vazu pe Evie la intrarea restaurantului, privind cu mandrie in gol, dupa moda femeilor dinamice, a avut o strangere de inima. Domnisoara Wilcox se schimbase simtitor de cand era logodita. Vocea ii era mai aspra, manierele mai directe si era inclinata sa o priveasca de sus pe fecioara ceva mai prostuta. Margaret era destul de naiva ca sa se lase ranita de aceasta. Deprimata de izolarea ei, vedea nu doar case si mobilier, ci si corabia vietii insasi trecand pe langa ea, cu oameni ca Evie si domnul Cahill la bord.

    Exista momente cand virtutea si intelepciunea ne parasesc, si de un astfel de moment a avut parte Margaret la restaurantul Simpson din Strand. Pe cand pasea pe scarile inguste, dar acoperite cu un covor gros, si intra in salonul restaurantului - unde nenumarate spate de berbec erau impinse pe rotile carucioarelor pentru servit catre functionarii in asteptare -, capata convingerea vie, chiar daca eronata, a propriei sale desertaciuni. Isi dori sa nu fi iesit niciodata din viata ei retrasa, unde nu se intampla niciodata nimic, in afara de arta si literatura, si unde nimeni nu se casatorea niciodata, sau nu reusea sa ramana logodit. Apoi a aparut o mica surpriza. Poate ca facea si tatal parte din grup... da, facea. Cu un zambet de placere, inainta sa-l salute si sentimentul de singuratate o parasi.

    - M-am gandit sa trec si eu, daca pot. Evie mi-a spus de micul ei plan, asa ca m-am repezit si am rezervat o masa. Intotdeauna trebuie mai intai sa te asiguri de masa. Evie, nu te preface ca vrei sa stai langa batranul tau tata, pentru ca nu vrei. Domnisoara Schlegel, veniti langa mine, fie-va mila. Vai de mine, dar pareti tare obosita! V-ati preocupat de tinerii dumneavoastra functionari?

    - Nu, de case, a raspuns Margaret, alunecand pe langa el, in separeu. Sunt flamanda, nu obosita. Am sa mananc cat sapte.

    - Foarte bine. Ce vreti sa mancati?

    - Placinta cu peste, a spus ea dupa ce a aruncat o privire pe meniu.”