Cea mai buna armata din cate au existat vreodata, armata lui Hitler, a pierdut razboiul. In schimb, Germania a repurtat o victorie incontestabila asupra evreilor: a reusit sa-i scoata din Europa. In Holocaust, toate episoadele antisemitismului istoric s-au acumulat ca intr-un varf de lance, implinind, prin „solutia finala“, mersul negativ al spiritului european impotriva lui insusi. Pentru Imre Toth, hegelian prin formatie, Holocaustul a fost o culminatie a antisemitismului trait ca dimensiune ontic-ontologica a spiritualitatii occidentale. Eliminandu-i pe evrei, aceste „fosile vii“ ale Antichitatii, martori ai tranzitiei spre crestinism, mediatori intre natiuni, culturi si lumi, tesut conjunctiv al omenirii, Holocaustul nu a facut decat sa ateste implinirea miscarii istorice negative si autodistructive a Occidentului – in fapt, sinuciderea lui spirituala.

„A fi evreu dupa Holocaust: un vierme se ridica din praf, din cenusa. In fata ochilor sai se infatiseaza un spectacol nou: dupa caderea cortinei peste o tragedie a carei realitate ar fi fost de neconceput chiar si pentru imaginatia poetica a marilor autori greci, si nu numai greci, privirea ii este captata de perspectiva noii ere care urmeaza, o era a catharsisului declansat in gandirea Occidentului tocmai de aceasta tragedie universala care a fost si va ramane pentru eternitate evenimentul numit Shoah.“ (Imre TOTH)

„Nu poti sa fugi de intalnirea cu aceasta carte fara sa ramai in dezordine cu tine. Iar cine o intalneste nu poate scapa de sentimentul rusinii. Unul care vine – cum sa spun? – de dinaintea ta. Dar acest sentiment e pana la urma singurul remediu la felul in care ne-am lasat locuiti, intr-un moment sau altul al vietii noastre, de cea mai tenace si umilitoare prejudecata care ne-a fost transmisa din mosi-stramosi.“ (Gabriel LIICEANU)