Lena, Carmen, Bridget si Tibby se reintalnesc dupa primul an de colegiu. Desi sunt incantate de revedere, ceva pare sa nu fie chiar ca inainte. Cum poate sa ramana la fel prietenia lor cand toate patru s-au schimbat? Nu cumva ar fi mai usor sa lase in urma trecutul si sa caute noi experiente, pe cont propriu? Sau nimic nu e mai important decat o prietenie adevarata? La astfel de intrebari trebuie sa raspunda cele patru fete, membre ale Fratiei Pantalonilor Calatori. Fragment din carte:

"Lena traia acum coplesita de un sentiment de entuziasm si nu prea ii placea. Uita sa manance si se machia pentru ora de pictura. Se chinuia sa se uite la Leo doar o data la fiecare poza si sa continue sa lucreze in timpul pauzelor. Spera, il implora in tacere s-o observe. Isi storcea creierii sa gaseasca metode sa-si infraneze aceste sperante, sa le tina la loc sigur.
Se uita la tabloul ei cu alti ochi. La inceput, fusese atat de dezgustata de el incat abia putea sa-l priveasca. Dar apoi se calma. Incerca sa se relaxeze si sa vada mai bine si mai profund decat inainte. Se simtea ca un atlet care trasese tare sa faca o tura in cinci minute numai ca sa i se spuna apoi ca putea fi facuta in patru. Daca asa ceva era posibil, atunci trebuia sa se adapteze. Sau cel putin sa incerce.
Se gandi la Leo. Facu ceva cercetari, fara sa bata la ochi, spera ea, si afla ca era in anul al treilea, ca nu locuia in campus si rar era vazut la evenimente legate de campus. Asta nu facea decat sa-i sporeasca aura de mister.
Sambata urmatoare sosira Pantalonii Calatori de la Bee. Lena ii puse pe ea ca sa-i dea curaj si sa renunte la siguranta camerei de camin. Nu curaj sa stea de vorba cu Leo; curaj sa-i vada din nou tabloul.
Era atat de concentrata asupra planului ei, atat de nerabdatoare si totusi secretoasa, incat avea senzatia ca merge in atelierul gol sa fure ceva. Trecu direct pe langa tabloul ei ca sa mearga intai la al lui. Se opri in fata lui, lucru dupa care tanjise toata saptamana. La fiecare sedinta in care Leo lucra la tablou, Lena se trezea dorindu-si sa se uite, sa vada exact ce facea. Cum putea sa reconstituie ea intr-un moment o saptamana intreaga de munca?
Stia ca ar fi trebuit sa isi priveasca propriul tablou cu aceeasi energie, dar pentru moment traia intr-o lume a posibilitatilor.
Daca ar fi putut sa se furiseze in tabloul lui, ar fi facut-o, atat de dornica era sa inteleaga ce facea, cum facea.
— Inveti foarte mult la scoala de arta daca privesti in jur, ii zisese Annik la telefon cu cateva seri in urma.
Cat de adevarat era! Se trezi dorindu-si sa stie macar ce ii spusese Robert, instructorul, lui Leo, atunci cand vorbise cu el. "