Indoiala ma chinuie neincetat in ultimul timp. Mintea mi-e amortita. Acolo unde candva existau raspunsuri, acum nu mai exista decat spatii goale. O atingere, un miros, o imagine, un stimul ce in mod normal mi-ar fi provocat o emotie ori macar o amintire, acum nu-mi mai aduce decat... nimic. Sunt inconjurata de o nebuloasa tacuta. Nu simt nicio emotie, nu am nici macar o urma vaga de sentiment. Ceva a murit... ceva in adancul sufletului meu s-a stins precum o lumanare in ploaie. Am citit o parabola odata... parca era japoneza? Nu-mi mai aduc aminte, dar imi amintesc cuvintele de parca cineva mi le-ar fi incrustat in creier. Un om s-a trezit dintr-un vis in care era fluture, intrebandu-se daca nu cumva e de fapt un fluture care viseaza ca e om. Cam asa ma simt si eu in ultimul timp. Nici om, dar nici fluture. Sunt ceva intre, poate umbra unei fantome.

 

Prin Alina Marinescu, autoarea creeaza un fel de armistitiu intre doua lumi aflate fata in fata, la granita dintre alb si negru. - Riverside Editorial