_andreea.s
Membru din 01/03/2023
Aprecieri
1
aprecieri
Rating
3
review-uri
Umbrele care ne despart - Tricia Levenseller
Cartea este standalone momentan, deși mi-aș fi dorit enorm să mă mai bucur de dinamica personajelor. Consider că este mult mai satisfăcătoare decât alte serii care și-au extins acțiunea pe mai multe volume. De ce spun asta? Un argument ar fi că n-am avut timp să mă plictisesc. Nu am fost nevoită să trag de carte, să oftez și să aștept sperând că o să mă prindă următoarele pagini. Este o carte incitantă, cu valențe de umor, pe care am savurat-o din plin. Personajul principal este inteligent, perseverent și care se dovedește a fi o influență pentru toate doamnele de la curte. Alessandra are încredere în propriile puteri și nu se lasă învinsă de nimic. Kallias este un rege progresist și asta nu mă poate face mai fericită. Să citesc despre ideologiile sale despre egalitate și schimbări asupra statului a fost foarte satisfăcător. Printre multe altele, un mesaj pe care l-am extras eu din povestea aceasta ar fi cunoașterea valorii de sine și că iubirea te poate face vulnerabil, însă nu se poate numi viață existența lipsită de aceasta. În final, recomand oricui această carte dacă este interesat/ă de a intra în lumea cărților de tip fantasy sau care deja a făcut-o.
2023-04-05 12:04:59
0
Tronul de clestar. Seria Tronul de clestar. Vol.1 - Sarah J. Maas
Cea mai complexă serie din categoria YA fantasy, din punctul meu de vedere, și preferata mea, de altfel. Este narată la persoana a treia și astfel este oferită ocazia de a înțelege diferite perspective ale poveștii pline de adrenalină. Celaena Sardothien este un personaj puternic, inteligent și imprevizibil. Evoluția ei în următoarele cărți este spectaculoasă și emoționantă. Am citit-o în timpul izolării și m-a ținut trează până la ore târzii, reușind să-mi îmbuneze acea perioadă. Aș putea vorbi despre această serie ore întregi și o recomand cu fiecare ocazie pe care o am.
2023-03-01 02:34:24
1
Printul nemilos - Holly Black
Seria “Prințul nemilos” este într-adevăr unicată. Autoarea a reușit să construiască o lume fantastică detaliată, caractere puternice și viclene, cât și intrigi cu răsturnări de situație neprevăzute. Dacă ești un fan al genului fantasy, povestea lui Jude și Cardan va fi pe placul tău.
2023-03-01 11:53:20
0