Penelope Ashford se bucura de toate privilegiile vietii – bogatie, pozitie sociala si frumusete. Puternica, voluntara si foarte directa, ea nu este o domnisoara tipica din inalta societate si de cativa ani isi dedica energia si inteligenta conducerii unei institutii ce ingrijeste orfani de pe strazile Londrei.  Dar acum se confrunta cu niste disparitii misterioase si, disperata, apeleaza la omul despre care stie ca ar putea-o ajuta – Barnaby Adair.

Fiul chipes al unei familii nobile, Adair si-a facut un nume in cercurile politice si juridice. Puterea de deductie si observatie combinata cu originea sa l-au facut sa rezolve o serie de infractiuni din inalta societate. Desi o face sa nu se simta in largul ei, intr-o noapte Penelope apare la usa celibatarului, hotarata sa-l recruteze pentru cauza ei. Barnaby este intrigat atat de povestea ei, cat si de ea insasi, asa ca ii accepta provocarea, si amandoi se infiltreaza pe strazile rau famate din East End. Dar pe masura ce descurca itele disparitiilor misterioase, ei dau de urma unui criminal nemilos care le cunoaste stradaniile, fiind pregatit sa ameninte tot ceea ce pretuiesc ei – inclusiv nou descoperita intelegere a irezistibilelor meandre ale inimii omenesti. 

"Dintr-odata, fard nici un avertisment, toate simturile ei se... incordard. Clipi socata. Senzatia aceea stranie i se revarsa prin tot corpul, ca si cand cineva tocmai i-ar fi mangaiat toate terminatiile nervoase de sub piele. Cu caldura. Era pe punctul de a se intoarce pentru a identifica sursa acelei senzatii stranii, cand o voce masculina adanca si rezonanta murmura:

- Bund seara, domnisoara Ashford.

Bucle blonde. Si ochi foarte, foarte albastri. Absolut splendid in tinuta alb-negru de seara, Barnaby Adair isi facu aparitia langa ea.

Se intoarse cu fata spre el, zambi incantata si ii intinse mana, fara sa gandeasca.

Barnaby ii cuprinse degetele delicate in mana lui ferma si incredibil de masculine si facu o plecaciune, profitand de acel moment de respiro ca sa-si recapete stapanirea de sine si comportamentul afabil - lucruri pe care Penelope reusise cumva sa le zguduie cu un singur zambet fabulos.

Pentru numele lui Dumnezeu, ce era cu ea si cu zambetul acela al ei? Poate pentru ca nu zambea la fel de deschis ca alte tinere doamne. Chiar data buzele ei se arcuiau si facea ceea ce se cuvenea, acele gesturi erau doar niste rude indepartate ale zambetului ei adevarat - cu care tocmai il binecuvantase pe el. Acest zambet de acum era mult mai... mult mai stralucitor, mai intens si mai sincer decat toate pe care le vazuse. Neingradit si sincer... Si trezea in el un impuls de a o avertiza sa nu-l arate si altor oameni - pentru ca trezea in el o dorinta puternica si pizmasa de a se asigura ca pastra acele zambete absolut radioase numai si numai pentru el.

Absolut ridicol. Ce naiba ii facea femeia asta? Barnaby se indrepta de spate si o gasi inca stralucind spre el, chiar data zambetul in sine ii disparuse de pe buze.

- Ma bucur foarte mult sa te vad. Sa inteleg ca ai vesti pentru mine?

El clipi din nou. Era ceva pe chipul ei... in expresia pe care o afisa. Ceva care il emotiona si il tulbura. Care il zdruncina intr-un fel foarte straniu.

- Daca iti amintesti bine, zise el cu o voce care se voia aroganta si seaca, ai insistat sa te informez cat de repede cu putinta ce crede Stokes cu privire la cazul nostru.

Ramase la fel de voioasa.

- Ei bine, da, desigur, dar nu as fi sperat niciodata ca ai fi dispus sa infrunti asta, zise ea, facand un semn din mama spre adunarea eleganta din salon, pentru a-mi onora rugamintea.”