Devine clar, încă de la începutul romanului lui Ingo Schulze, că acesta este tributar mitului biblic al creaţiei omului, al părinţilor noştri ancestrali. Autorul nici nu caută să ascundă acest lucru, ba chiar încearcă să-l facă destul de explicit, atât prin felul în care îşi botează protagoniştii, cât şi prin cele două citate care deschid volumul, cu referire directă la Adam şi Eva. Toate acestea par să te pregătească pentru un soi de reînscenare contemporană a mitului biblic, în care ingredientele sunt totuşi prelucrate. Ce ştim despre Adam şi Eva, din cartea fundamentală a creştinismului? Că Dumnezeu l-a creat pe Adam din lut şi a suflat viaţă peste el, apoi tot Dumnezeu a creat-o pe Eva din coasta lui Adam şi cuplul biblic a trăit în Paradis în pace şi armonie, până când, tentat de diavol, a ales să guste din pomul cunoaşterii, să încalce porunca creatorului, fapt care a dus la izgonirea lor din Paradis. Cum se aşază acest mit în romanul lui Ingo Schulze? Într-un pat destul de procustian am putea remarca, fapt care nu face decât să complice şi să transforme povestea păcatului originar, într-o tragicomedie nu lipsită de profunzime.

Suntem în Germania de Est, în vara lui 1989, anul îngropării, măcar formale, a comunismului în Europa. Deşi se află (fără să ştie), pe marginea unei prăpăstii istorice totuşi Adam şi Evelyn, doi rezidenţi ai RDG îşi duc viaţa liniştiţi, într-un soi de paradis domestic, chiar dacă nu sunt căsătoriţi (dar, în fond, parintii nostri ancestrali erau?). Adam este croitor (şi nu întâmplător, în fond cuplul biblic a devenit ocrotitorul acestei bresle – doar Adam şi Eva au fost primii oameni care au purtat haine) iar Evelyn chelneriţă. Ca orice croitor respectabil şi notoriu, înainte de 1989, Adam lucrează doar acasă (clandestin, până la urmă), doar la comandă şi, întâmplător sau nu primeşte cel mai des vizita unor femei care nu-şi pot înfrâna cochetăria (de origine burgheză, de altfel).

Doar că Adam, deşi nu pare a fi atras de doamnele care îl vizitează, deşi i se întâmplă să le vadă (prin natura profesiei) în posturi aşa cum le-a creat Dumnezeu, se înfierbântă brusc abia după ce le îmbracă în rochiile sau taioarele executate elegant (cata vanitate!) şi se dedă cu nonşalanţă promiscuităţii. Spre deosebire de istorisirea din Cartea Genezei, în romanul lui Schulze, păcatul şi degustarea din pomul cunoaşterii nu se suprapun, ci se distribuie oarecum echitabil. De data aceasta Adam este cel care păcătuieşte primul, însă tot Eva este cea care gustă din pomul cunoaşterii (fără să se mai facă de fapt vinovată de nimic): la un moment dat, Evelyn află că nu este singura prezenţă feminină din paradisul domestic, îl prinde în flagrant pe Adam şi alege (fără să mai fie nevoie de vreun judecător suprem) să părăsească acest paradis.

Împreună cu un alt cuplu ciudat, Michael şi Mona (care au un fel de relaţie simbiotică: el este un vestic care îi promite ei să o treacă graniţa, iar ea este un soi de damă de companie pe termen nelimitat), Evelyn se îndreaptă spre Ungaria, acolo unde se zvoneşte că s-au deschis graniţele spre Austria, spre Marele Vest (deloc sălbatic). Însă Adam nu este dispus să renunţe la Evelyn. De aici urmează un soi de scenariu a la Asfalt Tango, în care bărbatul părăsit porneşte de data aceasta într-un Wartburg (tot un fel de Volgă neagră, la fel ca în filmul lui Nae Caranfil) pentru a o readuce înapoi pe cea pe care o iubeşte. Doar că urmărirea (plină de năbădăi, fără îndoial㠖 Adam va întâlni un alt personaj feminin pe drum) nu se opreşte la graniţa Germaniei, ci continuă, zile în şir, în Ungaria, pe malul lacului Balaton. Pledoaria lui Adam de recuperare a iubitei sale este la început, (la fel ca discursul personajului jucat de Mircea Diaconu în Afalt Tango) cum altfel, decât neconvingătoare…

Pentru Evelyn, cea care a gustat din pomul cunoaşterii, perspectiva domestică alături de un bărbat care şi-a probat cel puţin o dată infidelitatea este inacceptabilă. Iar pomul cunoaşterii mai are încă destule fructe care aşteaptă să fie degustate. Dacă la început Evelyn a încercat doar mărul conştientizării, cel care i-a dizolvat aparentul paradis conjugal în care trăia, acum îşi doreşte să încerce şi mărul confortului occidental. Şi atunci când, culmea, Evelyn ajunge în sfârşit să calce pe urmele strămoaşei sale Eva şi să-l tenteze şi pe Adam cu această ispită, Adam cel nonconformist (sau poate prea conformist… stilului de viaţă de dincoace de cortina de fier) va avea îndoieli serioase. Ce şansă de reunificare are un asemenea cuplu sucit, la ceasul la care se anunţă prăbuşirea unei jumătăţi de veac de istorie? În fond, în varianta schulziană a mitului biblic, dacă există mai multe mere ale cunoaşterii, dacă bărbaţii au aceiaşi predispoziţie de a păcătui ca şi femeile, dacă păcatul este de fapt un prilej pentru reinventare… de ce n-ar exista şi mai multe paradisuri?

ADAM SI EVELYN - Ingo Schulze – Editura All, 2010

Sever Gulea pentru blog.libris.ro