Ai Suru este o poveste adevarata, delicata si sensibila despre dragoste, familie, soc cultural si acceptare.

 

    "Prietenul budist la nevoie se cunoaste

 

    Unchiul Koji era un preot mai special... era atat de tolerant si deschis fata de alte culturi, alte obiceiuri de viata, inclusiv cele occidentale, bucurandu-se de ocaziile de socializare si de placerea dansului, incat iti schimba perceptia rigida despre ce ar trebui sa fie si cum ar fi de asteptat sa se poarte un preot, fie el si budist. Dupa titlul unui film mai vechi, pe care-l vazusem in adolescenta, o comedie cu Adriano Celentano, eu il numisem in sinea mea ”Preotul dansator”, pentru ca era nonconformist in purtare, dar plin de intelepciune. 

    Intr-o noapte tarzie si tulbure, l-am sunat pe unchiul Koji acasa si l-am rugat sa trimita soferul sa ma ia, sau mai bine sa vina chiar el sa ma ia. A venit. M-a dus la ei, toti ai casei dormeau... L-am rugat sa stea cu mine de vorba in bucatarie. Mi-a facut un ceai si m-a ascultat... I-am marturisit ca nu-l mai iubesc pe Ken si cred ca un divort e inevitabil.

    - Ken stie? m-a intrebat.

    - I-am spus, dar se supara si, in loc sa se schimbe, face mai rau, iar eu nu mai am rezistenta si rabdare.

    - Ai vorbit cu Otoosan?

    - Nu, nu am curaj. Nu am vorbit cu nimeni. Nici in Romania, nici aici, doar cu dumneavoastra. Mi-e atat de frica, dar ceva trebuie sa fac, ii spun, strangandu-i mana si plangand in hohote.

    - Va rog frumos sa ma iertati, cu totii faceti atat de multe pentru mine, iar eu nu stiu cum sa fiu sotie.

    Imi vorbeste mult, cu calm si fermitate. Despre greutatile vietii, despre casnicie, despre armonia intr-o familie, despre echilibrul psihic si emotional, despre faptul ca trebuie sa luptam in continuare si sa nu ne dam batuti in viata asta, care nu este altceva decat un sir de incercari si greutati, si nu depinde decat de noi felul in care reactionam. Important este sa iti pastrezi calmul si... „tu ramai la toate rece” - cam acesta era, sintetizat, indemnul sau, suna chiar eminescian. Se stie ca Eminescu a fost influentat de spiritualitatea orientala atunci cand a scris acea poezie, iar concluzia unchiului chiar aceasta era. Felul filosofic in care mi-a vorbit mi-a dat forta si incredere si m-a facut sa simt ca prind aripi si sunt din nou puternica. Eu, o crestina, fusesem readusa pe linia de plutire a vietii de catre un preot budist!”