Putini poeti au incarnat mai bine paradoxalul decat a facut-o Apollinaire in Alcools. Deschis cu toti porii catre real, imbatat de ritmurile trepidante ale vietii moderne, fascinat de concret (ca in „Zona”) el are, nu in mai mica masura, facies-ul unui livresc inrait, dedat cu pulberea bibliotecilor, care isi condimenteaza poemele (ca in Merlin si batrana, ca in Talharul, ca in Schivnicul) cu termeni savanti sau cu aluzii culturale accesibile doar eruditilor. In Alcooluri el reuseste performanta de a „scrie” realul si de a rescrie simultan cateva secole de poezie franceza, de a fi totodata simbolist si cubist si de a fi, inainte de toate, Apollinaire, poetul grav si nastrusnic in acelasi timp, care paseste cu dezinvoltura unui copil pus pe sotii, spre noi orizonturi de poezie. - Octavian SOVIANY