Alexandru Lăpușneanul

    "Cea mai cunoscuta scriere istorica a lui Constantin Negruzzi este nuvela Alexandru Lapusneanul, considerata cea dintai din genul literaturii istorice de la noi, daca exceptam, desigur, cronicile medievale. Alexandru Lapusneanul este totodata o proza romantica, scrisa ca urmare a recomandarilor lui Mihail Kogalniceanu din Introductia la revista „Dacia literara”, in 1840, si care reprezinta manifestul romantismului romanesc. Kogalniceanu le recomanda scriitorilor vremii lui sa se inspire din natura tarii, din obiceiurile trecute si din evenimentele istoriei nationale. Negruzzi a urmat a treia cale in cateva din scrierile sale, la fel cu Alecu Russo, Alecsandri si altii. Nuvela e solid construita, concisa in felul clasic, desi tema e curat romantica, populata de personaje puternice, in cap cu Lapusneanul, captivanta sub raport epic. Ne tine si astazi, dupa un secol si trei sferturi, cu sufletul la gura." - NICOLAE MANOLESCU
    Fragment din romanul "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi:

    ”— Prosti, dar multi, raspunse Lapusneanul cu sange rece; sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat? Judeca dumneata singur. Du-te de mori pentru binele mosiei dumitale, cum ziceai cand imi spuneai ca nu ma vrea, nici ma iubeste tara. Sunt bucuros ca-ti rasplateste norodul pentru slujba ce mi-ai facut, vanzandu-mi oastea lui Anton Sechelei si mai pe urma lasandu-ma si trecand in partea Tomsii.
    — Oh! nenorocitul de mine! striga Motoc, smulgandu-si barba, caci de pe vorbele tiranului intelegea ca nu mai este scapare pentru el. Incai lasati-ma sa ma duc sa-mi pun casa la cale! fie-va mila de jupaneasa si de copilasii mei! lasati-ma sa ma spoveduiesc!
    Si plangea, si tipa, si suspina.
    — Destul! striga Lapusneanul, nu te mai boci ca o muiere! fii roman verde. Ce sa te mai spoveduiesti? Ce-i sa spui duhovnicului? ca esti un talhar si un vanzator? Asta o stie toata Moldova. Haide! luati-l de-l dati norodului si-i spuneti ca acest fel plateste Alexandru-voda celor ce prada tara.
    Indata armasul si capitanul de lefecii incepura a-l tarai. Ticaitul boier racnea cat putea, vrand sa se impotriveasca; dar ce puteau batranele lui maini impotriva acelor patru brate zdravene care-l trageau! Vrea sa se sprijineasca in picioare, dar se impedeca de trupurile confratilor sai si luneca pe sangele ce se inchegase pe lespezi. In sfarsit puterile ii slabira si satelitii tiranului, ducandu-l pe poarta curtii mai mult mort decat viu, il imbrancira in multime.
    Ticalosul boier cazu in bratele idrei acestei cu multe capete, care intru o clipala il facu bucati.
    — Iata cum plateste Alexandru-voda la cei ce prada tara! zisera trimisii tiranului.
    — Sa traiasca maria-sa voda! raspunse gloata. Si multamindu-se de asta jertfa, se imprastii.
    In vreme ce nenorocitul Motoc perea acest fel, Lapusneanul porunci sa radice masa si sa stranga tacamurile; apoi pusa sa rateze capetele ucisilor si trupurile le arunca pe fereastra. Dupa aceea, luand capetele, le asaza in mijlocul mesii pe incet si cu randuiala, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt si pe a celor mai mari deasupra, dupa neam si dupa ranguri, pana ce facu o piramida de patruzeci si septe capatine, varful caria se inchia prin capul unui logofat mare.”