Cartea intitulata Am fost consul in vest nu este o autobiografie; cine mai citeste azi autobiografii, chiar celebre, ca Viata lui Benvenuto Cellini, scrisa de el insusi sau Confesiuni de Jean-Jacques Rousseau? Dar cum sa o explic in doua, trei cuvinte? E o istorie vie. Un fiu de taran mijlocas din Subcarpatii Getici a obtinut, prin efort personal, etapa dupa etapa, increderea mai marilor tarii sa-l trimita in circuit in toata Europa si Asia, sa formuleze, in scris, ce reguli trebuie adoptate astfel incat cetatenii romani sa se bucure de un minim de garantii si drepturi, pe acolo pe unde ii manau pasii curiozitatii sau interesului.

 

Goethe ar fi incheiat: „O, clipa, stai, esti atat de frumoasa”!

 

Sub titlu vedeti si o precizare O lume, nebuna, interpretata subiectiv; asta inseamna ca diplomatul nu trece pe langa istorie si, daca nu poate sa o creeze, cel putin o interpreteaza. Cititorul afla, din interiorul ministerului, stirile care sunt bune, diplomatii erau tratati cu respect, diplomatia era gandita acasa si aplicata fara decizii externe – era suverana. Care pasaje din carte redau ideea asta? Le cautati, sunt exprimate direct. Eu zic de toate!
 

Autorul face dese referiri la istorie, ba a scris chiar un capitol din care se poate trage concluzia ca exista doua lumi – una reala si alta prezentata mediatic, istoric sau in prezent. Pamantul acestei tari a fost locuit statornic de mii de ani de urmasii dacilor si, poate ca un noroc al sortii, prea de putine ori a fost vandut de Marile Puteri. Transilvania nu a fost deznationalizata niciodata, chiar daca era in jocul de putere al Imperiului Austriac si al Imperiului Otoman; oamenii ei scriau istoria lor si au dainuit in formatii statale minore, desi, aparent, erau supusi de tratate, care slobozeau dorinte de cucerire.

Autorul prezinta scopul ideologiilor politice recente sau actuale, care ascund dorinte de dominare, sub paravan de drepturi politice si sociale, egale pentru toti. E in puterea popoarelor sa descifreze interesele lor si ale altora, asa cum au facut intregitorii Romaniei Mari. De aceea, randuri nu de patima, ci de admiratie gasiti in carte pentru politicienii anului 1918. Si, ca sa nu fiu sovin, explic cine sunt vecinii nostri, de unde au venit si cum au rezistat, national, presiunilor Marilor Puteri si, poate, ca un repros, de ce am fost si suntem o insula intre slavi, despartiti nu de ape, ci de istorie. In corpul cartii aflati cum a evoluat lumea, iar in final, in anexa 3, cartea va demonstreaza ca mai mult in lume au fost mai mult imperii decat natiuni.

 

Am apreciat ca si acest capitol e tot diplomatie, pentru ca un diplomat trebuie sa stie sensul istoriei, nu prezentarea ei politica.

 

Nu sunt pesimist, dar cele 14 puncte ale declaratiei lui Wilson parca ma trimit la povestea unui pasarar roman, care invata un papagal sa salute pe imparat si, in disperare, spunea „Opera et impensa periit”.

 

De aceea, cartea da si o sugestie: cunoasteti istoria, ca sa nu repetati greselile ei. Va ofer cateva date esentiale despre Romania astfel cum as vrea sa o pastreze urmasii mei!

 

Vedeti, de aceea am scris-o!