Autorul lui Ion si al Rascoalei, al atator nuvele cu subiecte rustice, nu-si dezminte principala preocupare tematica; provenit dintr-o familie cu radacini adanci in lumea taranimii ardelene romane, ii inchina intaiul discurs academic cu evlavie. Insa, totodata, romanul Amandoi, prin contrast, e din mediul urban de provincie, nu atat un roman cu tematica sociala – cum isi obisnuise cititorii –, ci politist cu profunzimi abisal-instinctuale, luandu-i pe neasteptate pe criticii literari ai timpului. Este ultimul sau roman, ultimul cantec epic de lebada.
 

Subiectul romanului Amandoi e departe de a fi alambicat, cu cautari absconse, cum arata tesatura romanelor politiste de gen.

In fond, personajul principal - Solomia Ionescu - este cea in jurul careia graviteaza actiunea centrala, dar si celelalte actiuni colaterale.

Mai profund in analiza literara a romanului Amandoi, inca din anul aparitiei, Vladimir Streinu considera ca prin aceasta scriere s-a indreptat catre satira romanului politist si ca daca, dupa obiectivitatea-metoda a lui Dostoievski si, respectiv, Stendhal, personajele lor sunt de tip dostoievskian si stendhalian, dupa obiectivitatea-natura, specifica lui Tolstoi si, respectiv, Balzac, pentru ca la ei nu intalneau personaje-suma, care sa-i reprezinte pe scriitori, ci societatea, personajele lui Liviu Rebreanu se incadreaza in categoria ultima: personajele lui sunt de dimensiuni tolstoiene/balzaciene. - Mircea Colosenco