„Amintirile lui G. Panu se refera – strict vorbind – la numai trei ani din viata «Junimii» (1872-1875). Li s-ar putea deci reprosa ca nu sint suficient de concludente sau ca sint lacunare. Observatia ar putea fi inregistrata, daca am sta inaintea unei cronici sau a unor procese-verbale comentate. Scrierea lui Panu tine insa de o alta increngatura, in care climatul particular e acel al memoriilor, cu tot ceea ce semnifica si presupune genul. Autorul opereaza cu material si personaje reale, expunerea e directa, iar fabulatia pastreaza (pentru perioada circumscrisa) cronologia stricta a evenimentelor. Asa cum au fost (sau tocmai de aceea), voit dezlinate, repudiind organizarea metodica, deloc calofile, Amintirile lui Panu au ramas. Nu numai ca un document doldora de informatii si un tablou psihologic, de atmosfera, al ilustrei grupari, ci ca o pagina cu totul notabila a literaturii noastre memorialistice.” (Z. Ornea)