Fragment din romanul "Amurg. Partea I" de Stephenie Meyer:

”- Nu cumva tu esti Isabella Swan? intreba o voce de baiat.
Mi-am ridicat privirea si am vazut un tip dragut, cu fata de copil, cu parul blond-deschis facut tepi cu ajutorul gelului, zambindu-mi prietenos. Era limpede ca lui nu i se parea ca as fi mirosit urat.
- Bella, l-am corectat eu, intorcandu-i zambetul.
- Eu sunt Mike.
- Buna, Mike.
- Ai nevoie de ajutor ca sa ajungi la urmatoarea ora?
- Trebuie sa merg la sala de sport. Cred ca stiu unde este.
- Si eu am tot Sport.
Parea incantat, desi nu era o coincidenta prea mare intr-o scoala atat de mica.
Am pornit impreuna spre sala; era vorbaret — asigurand mare parte din conversatie si usurandu-mi astfel situatia. Locuise in California pana la varsta de 10 ani, asa ca intelegea legatura mea cu soarele. Am aflat ca era cu mine in clasa si la engleza. Era cea mai draguta persoana pe care o intalneam pe ziua de azi.
Insa pe cand intram in sala de sport, ma intreba:
- Deci ce-ai facut? L-ai impuns pe Edward Cullen cu un creion? Nu l-am mai vazut niciodata purtandu-se asa.
Am tresarit. Deci nu eram singura care bagase de seama. Si se parea ca nu acesta era comportamentul obisnuit al lui Edward Cullen. Am hotarat sa fac pe proasta.
- Te referi la baiatul langa care am stat la biologie? am intrebat eu, cu naturalete.
- Da, raspunse el. Arata de parca l-ar fi durut ceva.
- Nu stiu, veni replica mea. Nu am vorbit deloc cu el.
- E un tip ciudat. Mike zabovi pe langa mine in loc sa se duca la vestiare. Daca as fi avut eu norocul sa stau langa tine, as fi vorbit cu tine.
I-am zambit inainte sa intru pe usa de la vestiarul fetelor. Era prietenos, ba chiar admirativ. Insa tot nu era de-ajuns ca sa-mi calmeze iritarea.
Profesorul de sport, antrenorul Clapp, imi gasi o uniforma, dor nu ma obliga sa ma schimb pentru ora de azi. Acasa erau obligatorii doar doi ani de educatie fizica. Aici toti cei patru ani erau obligatorii. Forks chiar era iadul pe pamant pentru mine. Am urmarit patru meciuri de volei in acelasi timp. Amintindu-mi toate accidentarile suferite — si provocate — jucand volei, mi s-a facut rau. in cele din urma suna clopotelul pentru ultima oara. M-am Imors incet la receptie ca sa dau foaia semnata. Ploaia se oprise, insa vantul era mai puternic si mai taios. M-am prins eu mainile de umeri.”