La al saselea volum de versuri (despre care au dat seama, in timp, venerabilul Gherghinescu Vania, Vasile Copilu Cheatra, Alexandru Piru, Dan Tarchila, Laurentiu Ulici s.a.), Puiu Bobelica Cislau nu si-a schimbat, cum s-ar zice, marca: stihuirea lapidara, concisa, in chipul esentializat al aforismului (de unde, mai recent, si tentatia haiku-ului), judicatia - scurta si severa ca o definitie - despre om si viata, despre visuri si trairi, va sa zica rostirea intreaga despre fiinta lumii, sunt imbracate toate, frumos, in forma cantecului. Resimtim, cu alte cuvinte, in poezia lui Puiu Bobelica Cislau, duhul, capacitatea reflexiva si incantatorie a folclorului poetic romanesc care au inraurit frecvent lirica noastra autentica. Perceptiile asa-zicand nemijlocite se aseaza de regula, in lirica lui Puiu Bobelica Cislau, in tablouri similiabstracte, aci notatia directa e invaluita in aburii elegiei, ai nostalgiei, ca, de exemplu, in versurile ce evoca locurile si peisajele natale, chipul tot mai indepartat, insa de neuitat, al mamei, ce staruie, iata, in memoria afectiva a poetului inca de la prima sa carte (Mama de peste ani, 1967). - A.I.Brumaru