Aceasta carte face parte din colectia FilosoFii Agora.

Pandemia ne facuse prizonieri in propria casa si noi ne uitam neincetat la tot ce aparea si disparea pe ecranul telefoanelor. Nu ai cum sa nu te gandesti la povestea pesterii din Republica lui Platon. Am inceput atunci sa recitesc Republica. Dupa ce am terminat, mi-am dorit sa ma intalnesc cu cineva care nu a citit-o si sa i-o povestesc. Dar erau inca restrictii. Nu-mi ramane, mi-am zis, decat sa o povestesc in scris. - Catalin Partenie
 

O cetate, spune Socrate, nu ar putea fi fericita decat daca ar fi schitata de pictori (zographoi) care s-ar folosi de un model divin (500e). Cetatea si caracterul oamenilor va fi pentru acesti pictori ca o tablita pe care ar urma sa picteze. Dar ei nu se vor apuca de lucru decat daca tablita este curata, fie pentru ca asa au primit-o, fie pentru ca mai intai au curatat-o chiar ei (501a). Cand Socrate si cei doi frati ai lui Platon isi imagineaza cum ii vor alege si apoi educa pe cetatenii din Callipolis, ei sunt precum niste pictori care picteaza pe o tablita pe care au primit-o curata. Cand Socrate discuta cu Polemarchos, Cephalos si Thrasymachos, el ridica obiectii si scoate astfel la iveala tot felul de probleme legate de modul in care cei trei inteleg dreptatea; de-a lungul acestei prime parti a Republicii, Socrate e precum un pictor care mai intai vrea sa curete tablita pe care urmeaza sa picteze modelul divin al dreptatii. Prizonierii din pestera sunt toti adulti. Prizonierul eliberat vede mai intai focul si pe cei care poarta statuete si intelege ca ce a crezut el ca sunt fiinte adevarate nu sunt decat umbre. Atunci, am putea spune, tablita sufletului sau este curatata. Dar pentru aceasta sufletul trebuie sa fie inca maleabil."