1661. Intr-un Paris al contrastelor, al bogatiei opulente si al saraciei crunte, al intrigilor de curte si al iubirilor trecatoare, o femeie lupta sa-si salveze dragostea vietii. Angelica are un singur gand, acela de a obtine o audienta la rege pentru a pleda cauza lui Joffrey de Peyrac, sotul ei, inchis pe motiv ca incheiase un targ cu diavolul. Caci in inima marelui oras, in Ile de la Cite, magistrati invesmantati in blanuri de hermina si avocati in robe negre au de-acum puterea de a decide asupra vietii si a mortii. Pe altarul obscurantismului, Joffrey de Peyrac, care pretinde ca detine stiinta extragerii aurului din piatra, risca sa fie sacrificat intr-un proces nedrept, la care Angelica asista neputincioasa. Vor avea succes stradaniile ei? Sau va cadea si ea prada asasinilor care o pandesc pe coridoarele Luvrului?

    La o jumatate de veac de la debutul seriei ce a marcat generatii de-a randul, Anne Golon ne propune o noua versiune a celebrei sale saga, care nu si-a pierdut nimic din puterea de seductie asupra cititorilor de pretutindeni.

    Anne Golon a inceput sa scrie seria Angelica in anul 1956. Romanele s-au bucurat de un succes imens la nivel mondial, ulterior au fost ecranizate.

 

    Fragment: 

 

    „Afara, in noaptea adanca, dar care se apropia de ivirea zorilor, zapada cadea si vantul spulbera fulgii uriasi. Clatinandu-se pe covorul gros si alb, asistenta parasea Palatul de Justitie. Felinarele se leganau la portierele trasurilor.

    O femeie pe jumatate nebuna, Carmencita de Merecourt, se agata de roba unui judecator care se indrepta spre casa in mare graba. Se invinovatea, strigand in gura mare ca-si asasinase singura iubire.

    Prin multimea care tacea ca paralizata de indignare in urma acestui spectacol, Angelica isi croia drum. Mergea ca o masinarie. N-o recunoscu pe Carmencita in femeia pe jumatate goala, in ciuda frigului inghetat, si a carei voce acoperea vuietul viscolului.

    - Arestati-ma...! Este nevinovat! Am mintit! Voiam sa ma razbun pentru ca o iubea! Iubea pe alta, pe mine nu ma mai iubea.

    A fost nevoie de zece oameni ca sa-i desprinda unghiile din tivul robei presedintelui Masseneau, de care se agatase. 

 

    Angelica se indeparta, silueta singuratica, mergand de-a lungul strazilor intunecoase ale Parisului. Iesind din palat, o busculada o despartise de calugarita.

    Automat, o lua pe drumul spre incinta Templului. Nu se gandea la nimic; visa doar sa ajunga din nou in camaruta ei si sa se aplece asupra leaganului lui Florimond.

    De cat timp mergea asa, poticnindu-se...? Strazile erau goale. Pe vremea asta ingrozitoare, pana si banditii se ascundeau. Tavernele erau destul de linistite, caci noaptea era pe sfarsite, iar betivii care nu se intorsesera inca acasa sforaiau pe sub mesele unde isi incredintau nefericirile catorva fete pe jumatate adormite. Zapada acoperea orasul cu o liniste lugubra.

    Apropiindu-se de incinta fortificata a Templului, Angelica isi aminti ca portile erau probabil inchise. Dar auzi sunetele infundate ale orologiului de la Notre-Dame-de-Nazareth si numara cinci batai. Intr-o ora, judele va deschide. Trecu podul mobil si se duse sa se ghemuiasca sub bolta porticului.”