„Zenovie, in ciuda vitalitatii sugerate de numele sau, e un tanar asupra caruia actioneaza, din dublu sens, o ereditate ce-l dispune spre reverie si contemplatie si exemplul de viata oferit de tatal sau vitreg, Semproniu cel Mare, a carui biografie aventuroasa a sublimat intr-o filosofie morala foarte practica, nelipsita de accentele unei originalitati de comportament ce-l asaza, alaturi de “sucitii” anilor `60. Zenovie fuge de capcana unei vieti tihnite si marunt burgheze, oferite de casatoria cu Letca, dar fuge mai ales de conditionarile impuse de optica altora asupra propriului sau destin. Interesul personajului in aceasta consta: el are revelatia faptului ca e produsul modului de a vedea si de a crede al celorlalti.”, a scris pe coperta a patra a volumului Marian Papahagi.
 

„…credem ca “delictul” esential pe care-l comite Horia Ursu impotriva a ceea ce numim obisnuit si canonic “analiza psihologica” il reprezinta pulverizarea unitatilor rigide ale introspectiei si plasarea ochiului in zonele subliminale ale vietii, unde legea fundamentala este “marea hartuiala” in cautarea identitatii. Cazul exemplar il reprezinta Zenovie din nuvela care da titlul volumului […]. Zenovie este inocentul pentru care viata de toate zilele, chiar si experientele limita (detentia, moartea, nasterea iminenta a unui urmas posibil) sunt semnele unui simbolic si ininteligibil alfabet morse.“, a scris Radu Saplacan.