Atunci cand incearca sa se edifice teologic, contemporaneitatea antitrinitara face apel la doua categorii complementare de resurse: in primul rand, la precedentul istoric, recognoscibil in fiecare din trasaturile lui dogmatice si, de aceea, comensurabil, iar in al doilea rand, dar poate intr-un mod mai decisiv, la propriul imaginar, atat la cel propriu-zis (intemeiat pe presupuse noi revelatii si noi profetil), cat si la unul de factura exegetica ce propune lumii, ca intr-o autentica gnoza, sensuri biblice „necunoscute".