Aproape de sufletul animalelor. O sinteza de psihologie animala si etologie
 

Prin ce oamenii, din vremuri stravechi, tin la curtea sau in apartamentul lor cite un animal, o pisica sau un ciine, iau atitea masuri drastice ca alte animale, cum sint soarecii sau sobolanii, sa nu-i paraziteze, dovedeste ca au fost si sint legati de natura, de "sufletul" animalelor. Probeaza acelasi lucru si cei care fac demersuri importante ca animalele sa fie pescuite si vinate in natura, unde unii o fac chiar violind legi si reguli de pastrare a unui echilibru om - natura, ca braconieri sau ca persoane "sus" puse, cu intentia de a le sacrifica si de a dispune de "sufletele" sau psihicul lor, precum de cel al oamenilor. in aceste conditii, este regretabil ca responsabilii in crearea de specialisti in domeniul psihologiei umane, cei care lucreaza cu oamenii, in servicii scolare sau publice, sa dovedeasca ignoranta fata de "sufletele" sau psihicul animalelor, sa nu faca din ele o punte de incercare a veridicitatii legilor generale de functionare a psihicului. O vor putea face doar cumparind si citind acest volum.

 

Problema "sufletului" animalelor este in cea mai mare parte una de constiinta, de atitudine a omului fata de semeni, fata de cei apropiati, de rang social superior sau inferior, fata de intreaga natura care ne inconjoara, unde omul se distinge prin cunostintele sale, prin relatiile sale afective, ca si prin punctul de vedere pe care-l impune. in fata naturii, a "sufletului" animalelor, intre timp omul s-a distins ca un distrugator, o fiinta fara suflet. Din ratiuni umanitare, acest om se vrea acum un aliat cu natura, un protector al animalelor, incearca institutional sa recladeasca echilibrul om - natura, sa cultive frumusetile ei. Cartea Aproape de "sufletul" animalelor sintetizeaza in acest sens o experienta institutionala reusita, perioada de inflorire a Acvariului si Delfinariului constantean. Psihicul animal a devenit obiect de cunoastere stiintifica atunci cind a putut fi descris in termenii de instinct si inteligenta, cu deosebire, dupa aparitia psihologiei animale si a etologiei, ca discipline stiintifice de sine statatoare. Din acel moment s-a putut clarifica faptul ca activitatea de reflectare, pentru a deveni posibila, are nevoie sa se raporteze la unele "constante reactive", de valorificare pe aceasta cale a unei experiente filogenetice, sintetizata in categoria de instinct. Mai este necesar a se face fata dinamicii problematice tot mai vii si mai complexe a obiectului de reflectat sintetizata in categoria conceptuala de inteligenta.