Cercetarile din domeniul istoriei arhitecturii incep sa acorde atentie unor aspecte mai putin cunoscute ale deceniului al noualea al sec. XX, in particular modurilor in care arhitecti si grupuri de arhitecti din fostul bloc socialist au practicat discursuri critice personale, independente de cerintele oficiale ale statului. Cartea prezinta forme ale creatiei de arhitectura inspirate din teorii postmoderne trunchiat asimilate, manifestate in propuneri speculative (pentru concursuri internationale, "arhitecturi de sertar", proiecte de diploma si articole critice) care estompeaza, granita dintre arhitectura si artele plastice. Studiile recente care au ca subiect arhitectura din fostul bloc socialist urmaresc, in general, inceputurile acestei perioade, anii '50-'60. Cartea doreste sa contureze o imagine aparte, aducand in atentie ultimul deceniu al perioadei comuniste prin creatia divergenta a unor arhitecti fata de practica oficiala, in decadere, a acelei epoci. Lucrarea scoate in evidenta arhitecturi dintr-o sfera marginala a practicii, care etaleaza afinitati si sincronizari cu o creatie postmoderna tarzie, atat din fostul bloc socialist, cat si din Occidentul liber, creatii de fictiune al caror numitor comun este discursul desenat de arhitectura.
Cartea pune in discutie tema arhitecturii de hartie, care face referire la un termen legat de fenomenul sovietic cunoscut in Occident drept Paper Architecture. Manifestarea romaneasca a acestui fenomen contureaza anumite practici particulare, inradacinate intr-o traditie vizionara, catalizate de cautarile contemporane din afara tarii.