Arhitectura luminii
Arhitectura luminii
Arhitectura luminii. Analiza spectrala
Coordonator: Daniel-Emil Bichir
Fragment din volumul "Arhitectura luminii" de Daniel-Emil Bichir:
"Un rest. Despre rostul de a ne intoarce la cuvinte. Cum a ajuns modestul rostrum din latina sa dea prin rost atat de mult in limba romana? Sa pornim de la rost ca materializare a limbii, ca punere a sa in act. Rostul ca inteles, ratiune, noima deriva din rostul ca punere in act a limbii. Separat de fiecare sens al substantivului, iau nastere verbele a rosti si a rostui. Infinitivul lung al primului, rostire, da nastere substantivului care isi face treptat loc in limba, in locul mai vechiului rost, in primul sens luat in calcul. Rostirea nu pierde, insa, ca inteles, simultaneitatea enuntarii si punerii in ordine; dar nu asigura integritatea in sine, ci adanceste o sine a rostului ascunsa in sinele larg al articularii, al exprimarii. Sinea se ascunde in sine, fara obligatia atingerii rostului, dar nu fara rost.
Si totusi, rostul e mai mult decat temei, norma, ratiune, inteles, sens, axioma, randuiala. Rostul e apeiron, fundamentare in limba, principiu infinit ce sta la baza limbii, a fiintei, a rostirii. Atunci, rostul – adanc prin insasi rostirea lui – precede rostirea. Ca rost; rostuirea e arbitrara. N-ar fi decat calea spre rostul ce preceda rostirea. A rostirii intru inceput. Din sinea sa, sinele devine orizont, in pragul infaptuirii lingvistice, prin cuvant, orizont ontonomic al fiintei. „La capatul ei, deci, rostirea devine, intr-un fel, tacerea fiintei” (Noica, 1987:27).
Sfantul Nicodim Aghioritul vorbea despre distragerea atentiei, folosind sintagma "paza simturilor". Prin aceasta, el intelegea sa nu te uiti la orice, sa nu auzi orice etc, ci sa fii concentrat pe ceea ce este important de facut. Practicand orice virtute domestica sau publica unde controlul de sine ne restrange actiunile la cele bune, puterea ne ajuta iar dreptatea ne conduce in toate actiunile, fara a uita nicio clipa de bunavointa si compasiune, de fidelitate si obedienta. Aceste calitati ne fac si pe noi mai buni, dar ne si transforma in exemple pentru toti ceilalti din jur, pentru ca noi am vazut deja Lumina. - Daniel-Emil Bichir
Textele incluse in prezentul volum sunt rezultatul dezbaterii publice din vara anului 2019, de la "Maratonul Scolii de Vara - George Buluta". Cei sase autori ai textelor din volumul Arhitectura luminii au fost invitati sa conferentieze la Hotelul Gott pe teme privitoare la parcursul pe calea cunoasterii
Coordonator: Daniel-Emil Bichir
Autori: • Radu Homescu • Vili I. Cotrescu • Augustin Ioan • Cristian Muntean • Adrian Lesenciuc • Claudiu Dobritoiu
"Un rest. Despre rostul de a ne intoarce la cuvinte. Cum a ajuns modestul rostrum din latina sa dea prin rost atat de mult in limba romana? Sa pornim de la rost ca materializare a limbii, ca punere a sa in act. Rostul ca inteles, ratiune, noima deriva din rostul ca punere in act a limbii. Separat de fiecare sens al substantivului, iau nastere verbele a rosti si a rostui. Infinitivul lung al primului, rostire, da nastere substantivului care isi face treptat loc in limba, in locul mai vechiului rost, in primul sens luat in calcul. Rostirea nu pierde, insa, ca inteles, simultaneitatea enuntarii si punerii in ordine; dar nu asigura integritatea in sine, ci adanceste o sine a rostului ascunsa in sinele larg al articularii, al exprimarii. Sinea se ascunde in sine, fara obligatia atingerii rostului, dar nu fara rost.
Si totusi, rostul e mai mult decat temei, norma, ratiune, inteles, sens, axioma, randuiala. Rostul e apeiron, fundamentare in limba, principiu infinit ce sta la baza limbii, a fiintei, a rostirii. Atunci, rostul – adanc prin insasi rostirea lui – precede rostirea. Ca rost; rostuirea e arbitrara. N-ar fi decat calea spre rostul ce preceda rostirea. A rostirii intru inceput. Din sinea sa, sinele devine orizont, in pragul infaptuirii lingvistice, prin cuvant, orizont ontonomic al fiintei. „La capatul ei, deci, rostirea devine, intr-un fel, tacerea fiintei” (Noica, 1987:27).
In analiza spectrala, etnonimul de duce la capatul rostirii, la tacerea fiintei. Dar asta nu ne scuza." (Fragment din Identitatea in lumina interogarii propriului nume. Analiza spectrala a cuvantului VALAH de Adrian Lesenciuc)
Descrierea produsului
Arhitectura luminii. Analiza spectrala
Coordonator: Daniel-Emil Bichir
Fragment din volumul "Arhitectura luminii" de Daniel-Emil Bichir:
"Un rest. Despre rostul de a ne intoarce la cuvinte. Cum a ajuns modestul rostrum din latina sa dea prin rost atat de mult in limba romana? Sa pornim de la rost ca materializare a limbii, ca punere a sa in act. Rostul ca inteles, ratiune, noima deriva din rostul ca punere in act a limbii. Separat de fiecare sens al substantivului, iau nastere verbele a rosti si a rostui. Infinitivul lung al primului, rostire, da nastere substantivului care isi face treptat loc in limba, in locul mai vechiului rost, in primul sens luat in calcul. Rostirea nu pierde, insa, ca inteles, simultaneitatea enuntarii si punerii in ordine; dar nu asigura integritatea in sine, ci adanceste o sine a rostului ascunsa in sinele larg al articularii, al exprimarii. Sinea se ascunde in sine, fara obligatia atingerii rostului, dar nu fara rost.
Si totusi, rostul e mai mult decat temei, norma, ratiune, inteles, sens, axioma, randuiala. Rostul e apeiron, fundamentare in limba, principiu infinit ce sta la baza limbii, a fiintei, a rostirii. Atunci, rostul – adanc prin insasi rostirea lui – precede rostirea. Ca rost; rostuirea e arbitrara. N-ar fi decat calea spre rostul ce preceda rostirea. A rostirii intru inceput. Din sinea sa, sinele devine orizont, in pragul infaptuirii lingvistice, prin cuvant, orizont ontonomic al fiintei. „La capatul ei, deci, rostirea devine, intr-un fel, tacerea fiintei” (Noica, 1987:27).
Sfantul Nicodim Aghioritul vorbea despre distragerea atentiei, folosind sintagma "paza simturilor". Prin aceasta, el intelegea sa nu te uiti la orice, sa nu auzi orice etc, ci sa fii concentrat pe ceea ce este important de facut. Practicand orice virtute domestica sau publica unde controlul de sine ne restrange actiunile la cele bune, puterea ne ajuta iar dreptatea ne conduce in toate actiunile, fara a uita nicio clipa de bunavointa si compasiune, de fidelitate si obedienta. Aceste calitati ne fac si pe noi mai buni, dar ne si transforma in exemple pentru toti ceilalti din jur, pentru ca noi am vazut deja Lumina. - Daniel-Emil Bichir
Textele incluse in prezentul volum sunt rezultatul dezbaterii publice din vara anului 2019, de la "Maratonul Scolii de Vara - George Buluta". Cei sase autori ai textelor din volumul Arhitectura luminii au fost invitati sa conferentieze la Hotelul Gott pe teme privitoare la parcursul pe calea cunoasterii
Coordonator: Daniel-Emil Bichir
Autori: • Radu Homescu • Vili I. Cotrescu • Augustin Ioan • Cristian Muntean • Adrian Lesenciuc • Claudiu Dobritoiu
"Un rest. Despre rostul de a ne intoarce la cuvinte. Cum a ajuns modestul rostrum din latina sa dea prin rost atat de mult in limba romana? Sa pornim de la rost ca materializare a limbii, ca punere a sa in act. Rostul ca inteles, ratiune, noima deriva din rostul ca punere in act a limbii. Separat de fiecare sens al substantivului, iau nastere verbele a rosti si a rostui. Infinitivul lung al primului, rostire, da nastere substantivului care isi face treptat loc in limba, in locul mai vechiului rost, in primul sens luat in calcul. Rostirea nu pierde, insa, ca inteles, simultaneitatea enuntarii si punerii in ordine; dar nu asigura integritatea in sine, ci adanceste o sine a rostului ascunsa in sinele larg al articularii, al exprimarii. Sinea se ascunde in sine, fara obligatia atingerii rostului, dar nu fara rost.
Si totusi, rostul e mai mult decat temei, norma, ratiune, inteles, sens, axioma, randuiala. Rostul e apeiron, fundamentare in limba, principiu infinit ce sta la baza limbii, a fiintei, a rostirii. Atunci, rostul – adanc prin insasi rostirea lui – precede rostirea. Ca rost; rostuirea e arbitrara. N-ar fi decat calea spre rostul ce preceda rostirea. A rostirii intru inceput. Din sinea sa, sinele devine orizont, in pragul infaptuirii lingvistice, prin cuvant, orizont ontonomic al fiintei. „La capatul ei, deci, rostirea devine, intr-un fel, tacerea fiintei” (Noica, 1987:27).
In analiza spectrala, etnonimul de duce la capatul rostirii, la tacerea fiintei. Dar asta nu ne scuza." (Fragment din Identitatea in lumina interogarii propriului nume. Analiza spectrala a cuvantului VALAH de Adrian Lesenciuc)
Detaliile produsului
De pe acelasi raft
-
Price
60.00 Lei
60.00 Lei
-
Price
47.00 Lei
47.00 Lei
-
Price
59.00 Lei
59.00 Lei
-
PRP: 32.00 Lei
30.40 Lei
30.40 Lei32.00 Lei
-
Price
58.00 Lei
58.00 Lei
-
PRP: 59.00 Lei
53.10 Lei
53.10 Lei59.00 Lei
