Una dintre lucrarile clasice ale domeniului, cartea lui Rudolf Arnheim a inaugurat aplicarea sistematica a principiilor gestaltiste la studiul operelor de arta, continuand si dezvoltand aplicatiile sporadice ale lui Kohler, Koffka sau Ehrenfels si largind considerabil sfera problemelor investigate din aceasta perspectiva. Sunt discutate aspecte ce nu au mai beneficiat de o abordare estetica si psihologica integratoare, precum conditiile in care un intreg perceptiv poate fi recunoscut ca imagine a ceva, caracterul psihologic al fenomenelor de suprapunere, de racursiu, de deformare sau problemele ce tin de semnificatia miscarii aparente, in cazul dansului si al cinematografului. Fara a configura o noua estetica, volumul asigura baza necesara acelei estetici ce tinde sa confere actiunilor ei rigoarea, caracterul univoc si fundamentarea experimentala proprii tezelor formulate in stiintele exacte.