Ascuns în transparență

Atingere

cu cat traiesti mai mult
cu atat iti doresti mai putin
ca o mana care se intinde din toate incheieturile
dar nu ca sa prinda
sa stranga
sa ia
ci ca sa atinga
atat
cu varful
degetelor

Digital art si poezie: nimic mai firesc, s-ar spune, in acest univers al sincretismelor, al dedublarilor comunicative, al multiplicarilor, al domniei lui pluri. Si totusi, puse laolalta (nu in paralel, nu in confruntare, nu in contrast sau oglindire, ci contopite), cele doua sfere au o concretete si o stranietate pline de fervoare. Pe de o parte, lucrarile lui Pavel Veres: efigii ale transparentei, ale semitonului, ale sugestiei, umbrei, fragilitatii. Intr-un crescendo, imaginile devin din ce in ce mai consistente, mai conturate, mai agresive – mai narative chiar.
Ele isi au propria poveste si propriile instrumente narative. Discretia initiala se metamorfozeaza in discurs vehement, iar energia vizuala instituie o stare de urgenta.
Pe de alta parte, poemele lui Robert Serban: inselator confesive, fals retractile si provocator asertive. - Mircea Mihaies