In ochii mei, Andreea lulia Scridon este fenomenala in fiecare miscare poetica, am urmarit cat de flexibila e pe scena si am avut onoarea de a o avea ca invitata la diverse lansari si dialo-guri. In Asteptandu-l pe Sfantu-Asteapta este o povestasa desavarsita, o Yesterday Kind of Girl intr-un Cluj care isi inchide toate spitalele de papusi, apoi isi umple dorul intr-o Philadelphia 2003 sub petale de cires cu toate papusile ei, Mariana, Matriosca, chinezoaica Yoo si fiul ei, Cain, ca in final sa-si tradeze tristetea in fiecare gest. Taramul ei este magic, dar foarte pamantesc in acelasi timp; trecutul si prezentul se intrepatrund unde lumina cauta fericirea in intuneric. Cititi-o si bucurati-va de ea, este unica precum o faptura arhaica si efemera care ne conduce de mana intr-o lume mult mai buna decat a noastra: memoria, mintea si inima ei. - Lena Chilari
Asemenea unui baobab suspendat care pare sa aiba radacinile in cer, poezia Andreei Scridon scruteaza aerul, pamantul si cuvantul pana cand surprinde ecoul cochiliei melcului zdrobit, al dozei de cola ori al vocii de peste toate a bunicii. Iubirea? O cautare documentata, intarita de trasaturile unui reporter cazut dintr-un labirint cercetat pana la sange, intr-o epoca ce pare ca nu se potriveste cu tandretea trairii. Pana unde putem merge cu sufletul incat sa ne fie de ajuns intr-un spatiu in care te pregatesti perpetuu pentru un miracol? O carte-radiografie a unui om care traieste viata prin poezia sa, aidoma numelui ce o contine. -
Ana Herta