O sedinta de bloc, un curs de design pentru elevi, burn-out-ul unei jurnaliste de moda, un Craciun in care se hotaraste divortul sunt cateva dintre situatiile din Atunci cand. Ceea ce face special volumul de proze al Ancai Chimoiu este dexteritatea autoarei de a trece de la un spatiu la altul, pastrandu-si precizia credibilitatii descriptive, prozatoarea fiind la fel de expresiva in pictura povestii, indiferent de spatiul naratiunii si de galeria extinsa de personaje.

 

Seductia acestui volum vine din tusa personala prin care autoarea dinamizeaza fiecare proza in parte. In rama cadru a fiecarei povestiri, dincolo de personajele numite, apare intotdeauna, persuasiv si discret la inceput, o amenintare, o emotie, un sentiment care creste cu fiecare fraza, pana cand ajunge sa rastoarne printr-un nou inteles ceea ce parea un final previzibil.

Toate familiile care divorteaza asteapta sa treaca Craciunul, sa nu strice bucuria sarbatorii. Cand masa nu e de tot stransa si ambalajele cadourilor desfacu-te in graba inca mai stau imprastiate prin colturi, iau copilul frumos de manuta si il asaza pe canapea. Tatal priveste undeva intr-o parte, mama fixeaza modelul covorului. Copilul se uita la brad cu ochii intredeschisi pentru ca luminitele sunt mult mai interesante asa, crescIn juraureole de raze colorate care se misca stan-ga dreapta cand clipesti. Privite printre gene, becutete-le colorate seamana cu niste capete de pasari cu ciocul foarte lung. Apoi mama ridica privirea din covor si se uita la barbatul neras de trei zile care sta nemiscat doi metri mai incolo si privirea ei spune hai, incepem odata, sa n-o mai lungim mult. Tatal ridica privirea din parchet doar pentru a o muta pe geam. Mama il pri-veste iar si da sa se ridice, tatal o prinde de mana, nu pleci nicaieri, nimeni nu mai pleaca nicaieri acum, nu azi, poate maine.