„Dupa ce in 2013 am publicat „Dragul meu turnator“, mai multi cititori m-au intrebat cum de am reusit sa fac rost de povestea Maiorului Patrulescu, caci asa se chema unul dintre capitolele cartii. Mi-o daduse chiar el? Deci il cunoscusem? O scrisese de mana? Ii cerusem eu sa o scrie?
In anii 70, Patrulescu fusese omul care, din partea Securitatii, raspunsese de intocmirea dosarelor de urmarire informativa, ale lui Constantin Noica si al meu. Fusese, cum se spunea in limbaj de specialitate, ofiterul nostru de caz.
Mi-a fost greu sa-i conving pe unii dintre cititorii mei ca, desi scrise la persoana I – maiorul e cel care-si spune povestea – paginile acelea imi apartineau in exclusivitate, exact ca restul cartii. Asadar, desi povestea are aerul unei spovedanii tarzii sau al unor pagini de memorii, ele reprezinta o fictiune, iar eroul lor este un personaj literar.“ ( Gabriel LIICEANU)