Elena Ferrante s-a născut la Napoli (Italia), în anul 1943. Acesta este pseudonimul literar al unei scriitoare italiene ale cărei cărți se bucură de succes, fiind traduse în numeroase limbi.
Deși a fost recunoscută ca romancier la scară internațională, Ferrante și-a păstrat identitatea secretă încă de la publicarea primului său roman, în 1992.
Două dintre romanele sale au fost ecranizate: „L’amore molesto” și „I giorni dell’abbandono”. Elena Ferrante s-a aflat în topul celor zece scriitori ai anului 2016 realizat de New York Review of Books și a fost inclusă printre cele 100 de cele mai influente personalități, conform revistei Time.