În această carte, Colin Fisher distilează decenii de cercetare în strategii practice pentru a ajuta grupurile să funcționeze la cel mai înalt nivel. Folosindu-se de studiile de caz ale unor companii de milioane de dolari, ale unor firme de elită din domeniul designului, ale unor echipe de baschet și ale unor personaje negative din Star Trek, Fisher ne arată cum să concurăm fără a ajunge la conflicte disfuncționale în interiorul grupurilor. În plus, ne explică motivele pentru care presiunea pentru conformare poate fi uneori pozitivă și cele pentru care leadershipul de grup eficient ține adesea mai degrabă de structură și de organizare decât de discursuri motivaționale.
Secretul valorificării la maximum a potențialului grupurilor din care facem parte este să știm cum să lucrăm cu forțele invizibile ale dinamicii de grup, în loc să ne lăsăm purtați de ele fără discernământ. Fie că ești lider, membru al unei echipe sau pur și simplu vrei să înțelegi mai bine cum funcționează grupurile, Avantajul colectiv îți oferă lecții importante, care vor ajuta grupurile tale să-și descătușeze adevăratul potențial.
Un ghid decisiv al surprinzătoarei științe a dinamicii de grup și cea mai bună sursă de inspirație pentru construirea unor echipe, comunități și organizații de înaltă performanță.
O lectură provocatoare despre modul în care grupurile devin mai mult decât suma părților lor. Colin Fisher a făcut o analiză aprofundată a dinamicii echipelor de succes, iar în această carte ne împărtășește cele mai revelatoare și mai utile descoperiri ale sale. -
Adam Grant, autorul bestsellerelor
Regândește și
Potențial ascuns și gazdă a podcastului
Re:Thinking
Captivantă, întemeiată pe dovezi concrete și plină de idei pentru sporirea performanțelor oricăruia dintre grupurile sau echipele la care ții,
Avantajul colectiv este o lectură obligatorie. Colaborarea nu a contat niciodată mai mult, iar Fisher ne oferă un ghid bazat pe date științifice despre modul în care funcționează cu adevărat grupurile și despre cum să-l faci pe al tău să prospere. -
Katy Milkman, autoarea cărții
How to Change și gazdă a podcastului
Choiceology
Strălucită și plină de idei revelatoare,
Avantajul colectiv este noul standard pentru înțelegerea comportamentului de grup. Este o analiză vibrantă, care abundă în studii de caz, a factorilor care conduc la succesul echipelor. O lectură obligatorie pentru lideri și colaboratori deopotrivă. -
Annie Duke, autoarea bestsellerelor
Gândește în pariuri și
Quit
Un ghid lămuritor pentru alcătuirea unor echipe care reprezintă mai mult decât suma părților lor individuale. O lectură esențială pentru creatori, constructori și lideri. -
Daniel H. Pink, autorul bestsellerelor
Drive și
Puterea regretului
Traducere din limba engleză de Adina Avramescu.