headerdesktop cupon3iun2025

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile trgr_iun2025

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

Transport GRATUIT 🚚

6-9 iunie

oriunde in Romania

Rasfoieste si comanda ➤

Aventuri in timp. Cucerirea Americii

Aventuri in timp. Cucerirea Americii - Dominic Sandbrook
Rasfoieste

Aventuri in timp. Cucerirea Americii

Un imparat, Montezuma, supranumit si "Marele Vorbitor", caci prin el zeii se adresau milioanelor de supusi, care le aduceau drept jertfa pe cei sortiti si pe cei luati prizonieri in razboaie. Un soldat aproape necunoscut, pe numele sau Hernan Cortes, venit pe mare, de la mii de kilometri departare, in cautarea bogatiilor si a gloriei. Intalnirea dintre cei doi, stapanitorul aztecilor si aventurierul spaniol, avea sa schimbe cursul istoriei, fiind, dupa cum consemna secretarul celui din urma, "cea mai de seama intamplare de la crearea pamantului".
Vei afla povestea unei civilizatii deopotriva marete si inspaimantatoare, cu orase fascinante si obiceiuri sangeroase, dar mai ales a incredibilelor aventuri ale primului dintre conchistadorii care au pus bazele Lumii Noi a Americii de Nord si de Sud.

Ilustratii alb-negru de Edward Bettison.

Traducere din limba engleza de Petru Iamandi.
Citeste mai mult

transport gratuit

44.95Lei

44.95Lei

Primesti 44 puncte

Important icon msg

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!

In stoc

Livrare

Comanda pana la 14:00:

Estimare livrare marti, 10 iunie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. In cazul perioadelor aglomerate pot aparea intarzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizeaza in decursul a 24-48 de ore (zile lucratoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cartilor in engleza aflate in stocul furnizorilor nostri se realizeaza in intervalul de 2-4 saptamani, afisat in pagina de produs. Toate comenzile care contin un titlu din aceasta categorie vor fi livrate la termenul cel mai indelungat. in cazul in care doresti impartirea comenzii, te rugam sa ne contactezi pentru a-ti comunica toate conditiile. Poti gasi aceste informatii si in sectiunea Termeni si Conditii.

Plaseaza rapid comanda

Important icon msg

Poti comanda acest produs introducand numarul tau de telefon. Vei fi apelat de un operator Libris.ro in cele mai scurt timp pentru prealuarea datelor necesare.

Completeaza mai jos numarul tau de telefon

Descrierea produsului

Un imparat, Montezuma, supranumit si "Marele Vorbitor", caci prin el zeii se adresau milioanelor de supusi, care le aduceau drept jertfa pe cei sortiti si pe cei luati prizonieri in razboaie. Un soldat aproape necunoscut, pe numele sau Hernan Cortes, venit pe mare, de la mii de kilometri departare, in cautarea bogatiilor si a gloriei. Intalnirea dintre cei doi, stapanitorul aztecilor si aventurierul spaniol, avea sa schimbe cursul istoriei, fiind, dupa cum consemna secretarul celui din urma, "cea mai de seama intamplare de la crearea pamantului".
Vei afla povestea unei civilizatii deopotriva marete si inspaimantatoare, cu orase fascinante si obiceiuri sangeroase, dar mai ales a incredibilelor aventuri ale primului dintre conchistadorii care au pus bazele Lumii Noi a Americii de Nord si de Sud.

Ilustratii alb-negru de Edward Bettison.

Traducere din limba engleza de Petru Iamandi.
Citeste mai mult

Detaliile produsului

S-ar putea sa-ti placa si

De acelasi autor

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Cititorul FAE0FF 23/07/2024 11:25
green icon awesome check Achizitie verificata
Superba
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

1 din 1 de rezultate

Istoricul tau de navigare

Acum se comanda

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one